S-a ?nt?lnit Mihai Eminescu cu Aradul?
15.01.2014 ⋅ 0 comentarii
În primul volum al lucrării Aradul Teatral, editat la Editura Academiei Române, în anul 2011, preşedintele Consiliului Academic al Universităţii „Aurel Vlaicu”, prof. univ. dr. Lizica Mihuţ publică pagini referitoare la presupusa prezenţă a lui Mihai Eminescu la teatrul din Arad. Această prezenţă ar fi fost determinată de turneul primului ansamblu teatral român care a susţinut spectacole în Transilvania. Este vorba de trupa lui Mihail Pascaly. Lizica Mihuţ se referă la Eminescu ca la Poet (cu majuscule), consemnând faptul că pe afişul celor nouă spectacole susţinute de actorii lui Pascaly la Arad numele tânărului Mihai Eminescu este trecut, dar nu este consemnat în cronicile dramatice. În opinia cercetătoarei, Eminescu „fie interpreta roluri episodice, fie îndeplinea funcţia de sufleur”. Spectacolele au fost susţinute în perioada 1-27 august 1868. Este posibil ca Eminescu să îl fi întâlnit la Arad pe Iosif Vulcan, cel care a publicat poezia sa de debut şi i-a schimbat numele, din Eminovici în Eminescu – opinează d-na Lizica Mihuţ. Cercetătoarea avansează câteva ipoteze interesante legate de întâlnirea dintre cei doi: fie Eminescu l-a însoţit pe Vulcan de la Hotel Vas, unde era cazat, la întâlnirea cu Mihail Pascaly, fie Poetul era între oaspeţii lui Popovici Desseanu care au luat cina împreună cu Pascaly şi Vulcan, dezbătând imperativul unui repertoriu naţional pentru teatrul din Transilvania! Informaţiile citate sunt cuprinse în paginile 188-189 ale primului volum a lucrării monumentale „Aradul Teatral”, sub titlul „Mihai Eminescu la Arad?”. Cercetarea realizată este relevantă nu numai pentru viaţa culturală arădeană, ci pentru cunoaşterea istoriei spaţiului teatral românesc în ansamblul său.
Sursa: Observator.info
Autor: Ziarul Aradul ⋅