Societatea care se ocupă cu serviciul de salubritate menajeră va trimite ?n judecată clienţii rău-platnici
16.01.2014 ⋅ 0 comentarii
Reprezentanţii Polaris anunţă vor apela la justiţie, deoarece o parte dintre cei cu care societatea a semnat contracte nu şi-au respectat obligaţiile stabilite în acte.
Este vorba despre persoane fizice, agenţi economici şi asociaţii de proprietari.
„SC Polaris M Holding SRL este la zi cu activitatea de colectare şi transport deşeuri menajere, onorând astfel, la timp şi la standarde ridicate, toate contractele semnate cu Primăria Arad şi cu persoanele fizice şi juridice din municipiu. Din păcate, nu toţi cei cu care societatea noastră a semnat contracte şi-au respectat obligaţiile stabilite în acte şi, ca atare, SC Polaris M Holding se vede nevoită să recurgă la justiţie. Unitatea noastră ţine să le amintească clienţilor rău-platnici că societatea a decis să-i trimită în judecată, pentru recuperarea creanţelor, şi să calculeze penalităţi la debitele acumulate de aceştia, înţelegând că respectarea obligaţiilor asumate revine în sarcina ambelor părţi, nu doar a societăţii noastre. Pe rolul instanţelor de judecată arădene se află, în acest moment, câteva zeci de procese cu persoanele fizice, juridice sau cu asociaţiile de proprietari care nu au înţeles să plătească tarifele pentru serviciul de salubritate menajeră prestat de unitatea noastră. SC Polaris M Holding nu doreşte să ajungă în instanţă cu clienţii săi şi, ca atare, îi invită pe mai departe pe aceştia la sediul comercial al societăţii, situat în Piaţa Plevnei nr. 3, pentru a lămuri situaţia şi a ajunge la o înţelegere în privinţa plăţii tarifelor stabilite în contact. În caz contrar, societatea noastră se va vedea nevoită să-i acţioneze în judecată pe cei care nu au plătit serviciile de salubritate onorate deja de SC Polaris M Holding”, spun reprezentanţii societăţii.
Aceştia informează că angajaţii societăţii au trecut la verificarea numărului de persoane declarate de asociaţiile de proprietari şi ţine să le mulţumească arădenilor care au trecut date reale legate de prezenţa lor în Arad, dar şi celor care au semnalat aspecte legate de neconformitatea cifrelor ce fac referire la numărul de persoane prezente în imobilele în care locuiesc.
„SC Polaris M Holding speră că, pe mai departe, relaţiile contractuale încheiate între societate şi persoanele fizice şi juridice din Arad se vor baza pe încredere şi respectarea obligaţiilor contractuale, atitudine îmbrăţişată de cei mai mulţi clienţi”, mai declară reprezentanţii Polaris.
Sursa: Observator.info
Autor: adevarul.ro ⋅