?n urma unei percheziţii poliţiştii au găsit ?n casa unui arădean un pistol cu gaze, o sabie, trei pumnale şi două b?te de baseball
21.01.2014 ⋅ 0 comentarii
Un pistol cu gaze, deţinut ilegal, a fost descoperit şi ridicat în vederea continuării cercetărilor, ieri, de poliţiştii arădeni, în urma efectuării unei percheziţii, pe raza municipiului Arad.
Mai exact poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Arad, în baza unei autorizaţii emise de magistraţii Judecătoriei Arad au efectuat, în cursul zilei de ieri, o percheziţie la locuinţa unui tânăr, de 22 de ani, suspectat de deţinerea sau portul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept.
În urma percheziţiei, poliţiştii au găsit, la imobilul situat în Arad, unde acesta locuia fără forme legale, un pistol cu gaze, calibru 9 mm, o sabie, trei pumnale şi două bâte de basseball. Arma şi celelalte obiecte au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
„De asemenea, tânărul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea sau portul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 134, din Legea nr. 295/2004, privind regimul armelor şi al muniţiilor. Cel în cauză se află în stare de arest preventiv, într-un caz de furt calificat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad.
Sursa: Observator.info
Autor: adevarul.ro ⋅