Şcoli, parcări şi lupoaice ?n şedinţa de ieri a Consiliului Local Municipal
29.01.2014 ⋅ 0 comentarii
Şedinţă maraton ieri în Consiliul Local Municipal Arad. S-a văzut faptul că a fost prima şedinţă ordinară de anul acesta iar primarul, viceprimarii şi consilierii nu s-au văzut demult. Timp de aproximativ 2 ore s-au certat, s-au contrat, s-au împăcat şi mai ales au lucrat (fiecare după posibilităţi) la imaginea personală. O parte a consilierilor opoziţiei, în special reprezentanţii Partidului Conservator au fost foarte activi intervenind cu critici, amendamente sau observaţii aproape la fiecare dintre cele 26 de puncte de pe ordinea de zi iar primarul Gheorghe Falcă le răspundea de fiecare dată cu argumentaţii de la 5 minute în sus.
Nu se schimbă reţeaua şcolară
Cele mai aprinse dezbateri le-a provocat proiectul de aprobare al reţelei şcolare pe anul 2014 – 2015, proiect care conţinea modificările solicitate de Inspectoratul Şcolar General Arad. De altfel acest proiect a mai fost odată pe ordinea de zi în luna decembrie şi a fost amânat tocmai pentru că a stârnit numeroase nemulţumri în rândul profesorilor de la diferite şcoli, nemulţumiri pe care le-am relatat şi în ziarul nostru de ieri.
Viceprimarul Bognar Levente a propus iniţial dinamitarea întregului proiect printr-un amendament care stabilea păstrarea reţelei şcolare pentru anul 2014-2015 în aceeaşi formă ca cea din prezent deoarece modificările solicitate de Inspectorat nu sunt suficient fundamentate.
În acel moment a intervenit primarul Gheorghe Falcă. Acesta s-a dezlănţuit asupra inspectorului general Claudius Mladin pe care l-a acuzat de iresponsablitate pentru faptul că nici măcar nu s-a prezentat la şedinţă pentru a susţine modificările solicitate de Inspectorat. Din acest motiv primarul a solicitat respingerea proiectului. Nu a fost singurul argument: „Am solicitat încă din luna august un dialog cu inspectoratul pentru a vedea ce modificări sunt cu adevărat necesare în reţeaua şcolară dar nu am primit răspuns. Am primit însă un document pe care în momentul în care l-am văzut am ştiut că nu putem vota decât împotriva lui. Este plin de modificări de structură, de comasări, de mutări ale şcolilor şi grădiniţelor toate cu substrat politic. Peste 60% dintre grădiniţe sunt modificate din punct de vedere juridic pentru a putea schimba directorii. Se propunea desfiinţarea Liceului Tehnologic „Iuliu Moldovan” şi trecerea lui în structura Colegiului Tehnic pentru Protecţia Mediului, adică a unui director agreat de o anumită zonă politică deşi acel director a dovedit că nu poate gestiona eficient absorbţia unei şcoli generală, şcoala generală numărul 6” a declarat primarul Falcă.
Ca urmare consilierii au votat respingerea proiectului şi s-au pronunţat pentru înfiinţarea unei comisii care să cuprindă reprezentanţi ai primăriei, ai inspectoratului, ai profesorilor, elevilor şi părinţilor. Consilierul liberal Florin Galiş a cerut ca acea comisie să înceapă să lucreze cât mai repede „ca să nu ne prindă iarna viitoare tot fără reţea şcolară organizată” iar conservatoarea Lia Ardelean a cerut „includerea în comisie a reprezentanţilor mediului de afaceri pentru ca viitoarea reţea şcolară să fie în concordanţă cu cererea de forţă de muncă de pe piaţă”.
Colegul Liei Ardelean, Gheorghe Ghilinţă a ridicat alte două probleme: costul standard per elev care a fost depăşit anul acesta iar dacă primăria nu acceptă modificările de rigoare ar putea genera o diferenţă care să trebuiască să fie plătită din banii locali precum şi necesitatea avizului din partea Inspectoratului Şcolar pentru reţeaua şcolară.
Primarul Gheorghe Falcă a dat asigurări că primăria nu va trebui să dea niciun ban în plus deoarece costul standard per elev este finanţat în integralitatea lui de la guvern iar viceprimarul Bognar Levente a mai adăugat că în cazul în care inspectoratul nu îşi dă avizul pentru un proiect votat de consilieri, reţeaua şcolară rămâne cea din anul precedent, adică exact ce se doreşte. Ulterior, reprezentantul Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad, Mariana Tocaciu ne-a şi precizat telefonic că inspectoratul şi-a dat acordul pentru ca reţeaua şcolară să rămână cea din anul precedent.
Parcări pe Calea Aurel Vlaicu şi Calea Victoriei
Un alt subiect controversat a fost cel al extinderii reţelei de parcare cu plată din municipiul Arad prin înfiinţarea zonei C de taxare. Primele străzi care vor intra în această zonă C sunt două artere importante ale Aradului şi anume Calea Aurel Vlaicu şi Calea Victoriei. Primarul Gheorghe Falcă a argumentat necesitatea acestei extinderi prin faptul că în cartierele de blocuri au fost înfiinţate numeroase parcări cu plată în abonament şi este nedrept pentru cetăţenii care plătesc abonamentul să vadă cum la şosea parchează oricine vrea fără să plătească”.
Unul dintre minusurile iniţiale ale proiectului a fost faptul că el prevedea ca plata parcării din zona C să se facă doar prin sms însă consilierul PDL Ovidiu Moşneag a propus un amendament, aprobat de altfel, ca plata parcării să se facă şi cu monezi. Cu toate acestea primarul Gheorghe Falcă a rămas pe poziţii declarând că în foarte scurt timp toată lumea va plăti parcarea prin sms şi ca urmare ar fi o risipă de bani achiziţionarea de noi parcometre care peste 2-3 ani nu ar mai fi utile. S-a ajuns astfel la soluţia ca 10 parcometre să fie dislocate din zonele A şi B şi să fie mutate în noile localţii (8 pe Calea Aurel Vlaicu şi 2 pe Calea Victoriei).
Tot printr-un amendament, de data aceasta propus de viceprimarul Cătălin Ţiţirigă, s-a decis şi reducerea tarifelor propuse iniţial pentru plata parcării în zona C. Astfel, pentru 60 de minute tariful este de 0,9 lei (plata cu monede sau card) respectiv 0,20 euro + TVA (plata prin sms) iar pentru 120 de minute tariful este de 1,8 lei (plata cu monede sau card) respectiv 0,40 euro + TVA (plata prin sms).
Multiculturalismul şi lupoaica
Alte controverse în şedinţa de consiliu au fost stârnite de proiectele consilierului liberal Ionel Ciupe. Acesta a întocmit un proiect de hotărâre prin care în cartierul Sânicolau Mic era înfiinţată o casă a multiculturalismului. Proiectul a fost respins de comisii pentru că aparatul primăriei a venit cu explicaţia că nu are nicio clădire disponibilă. Lovitură de teatru însă, consilierul Ciupe a afirmat în şedinţă că a identificat un spaţiu vis-a-vis de şcoala din cartier şi a cerut amânarea propriului proiect pentru ca o comisie (din nou o comisie!) să se deplaseze la faţa locului pentru a vedea dacă spaţiul respectiv se pretează proiectului. Pornind de aici consilierii s-au lansat în discuţii interminabile despre utilitatea unor astfel de proiecte în fiecare cartier. Primarul Gheorghe Falcă a afirmat că n-ar avea nimic împotriva unor astfel de obiective doar că ele costă bani şi de banii aceia s-ar putea reabilita o serie de şcoli. Primarul a mai argumentat că mai bine s-ar concentra toată lumea pentru repunerea în funcţiune a Casei de Cultură a Sindicatelor, mai ales că se află într-o zonă în care s-au făcut numeroase investiţii cum ar fi Catedrala Nouă sau Parcul Pădurice.
Nici al doilea proiect propus de Ionel Ciupe nu a stârnit mai mult entuziasm. Este vorba despre amplasarea în Piaţa Romană a unui grup statuar „Lupoaica, Romulus şi Remus”. Iniţiatorul a argumentat că în zonă se află pe lângă Piaţa Romană, Calea Romanilor, podul Traian şi strada Mucius Scaevola astfel că un asemenea grup statuar ar constitui „cireaşa de pe tort”. Primarul i-a propus însă consilierului liberal să îşi retragă proiectul pentru ca acesta să beneficieze de aportul specialiştilor în artă plastică şi urbanism urmând ca apoi să fie inclus în strategia oraşului pentru candidatura la Capitală Culturală Europeană a anului 2021. Pus în faţa unui asemenea mod de a pune problema, consilierul liberal a declarat că „nu se poate opune intereselor Aradului” şi şi-a retras proiectul.
Sursa: Observator.info
Autor: Ziarul Aradul ⋅