Local

Combustibilul din cisterna răsturnată a fost transvazat ?n alta, pericolul exploziei persistă

29.01.2014 ⋅ 0 comentarii

O cisternă plină cu benzină şi motorină s-a răsturnat, miercuri dimineaţă, după ce a fost lovită de un autoturism ajuns pe contrasens, la intrarea pe autostrada Timişoara- Arad, la ora transmiterii acestei ştiri traficul în zonă fiind blocat pentru că din cisternă se scurge combustibil.


UPDATE 2

Combustibilul din cisterna răsturnată la intrarea pe autostrada Timişoara-Arad a fost transvazat în alt autovehicul, însă pericolul exploziei persistă deoarece pe şosea au curs benzină şi motorină, afirmă reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Timiş

Purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Sindia Vlaia, a declarat că benzina şi motorina din cisterna răsturnată la intrarea pe autostrada Timişoara-Arad a fost transferată în alta, însă pericolul exploziei persistă deoarece până în momentul transferării combustibulului o parte din acesta s-a scurs pe şosea.

La faţa locului este aşteptată o a doua macara pentru repunerea pe roţi a cisternei. O primă macara a ajuns la locul accidentului, însă nu s-a reuşit ridicarea cisternei răsturnate.

La ora transmiterii acestei ştiri, traficul este în continuare deviat pe centura de nord a Timişoarei.

Cisterna încărcată cu 23 de tone de benzină şi motorină s-a răsturnat, miercuri dimineaţă, după ce a fost lovită de un autoturism ajuns pe contrasens, la intrarea pe autostrada Timişoara- Arad.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Timiş, Ionuţ Bocancea, în apropierea localităţii Giarmata din judeţul Timiş, la intrarea pe autostrada care leagă Timişoara de Arad, o femeie care conducea un autoturism Dacia Logan a intrat cu maşina în derapaj, a pătruns pe contrasens şi a lovit cisterna care circula regulamentar. În urma accidentului, cisterna, plină cu combustibil, a ieşit în afara şoselei, unde s-a răsturnat.

Traficul în zonă a fost deviat pe centura de nord a Timişoarei, întrucât între Pişchia şi Giarmata, localităţi aflate la intrarea pe autostrada Timişoara-Arad, nu se poate circula.


UPDATE


Traficul la intrarea pe autostrada Timişoara-Arad, unde s-a răsturnat o cisternă plină cu benzină şi motorină, a fost deviat pe centura de nord a Timişoarei, întrucât macaralele care urmează să ridice cisterna vor ajunge în zonă abia peste două ore.

Poliţiştii din Timiş au decis devierea circulaţiei de la intrarea pe autostrada Timişoara-Arad către centura de nord a Timişoarei, întrucât cele două macaralele care urmează să ridice cisterna răsturnată vor ajunge în zona accidentului în aproximativ două ore.

Astfel, traficul între Pişchia şi Giarmata, localităţi aflate la intrarea pe autostrada Timişoara-Arad, rămâne închis, acolo aflându-se mai multe echipaje de pompieri care încearcă să prevină producerea unei deflagraţii, în condiţiile în care din cisterna răsturnată se scurge combustibil.

În zonă urmează să ajungă şi o altă cisternă pentru transvazarea combustibilului.

Cisterna încărcată cu 23 de tone de benzină şi motorină s-a răsturnat, miercuri dimineaţă, după ce a fost lovită de un autoturism ajuns pe contrasens, la intrarea pe autostrada Timişoara- Arad.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Timiş, Ionuţ Bocancea, în apropierea localităţii Giarmata din judeţul Timiş, la intrarea pe autostrada care leagă Timişoara de Arad, o femeie care conducea un autoturism Dacia Logan a intrat cu maşina în derapaj, a pătruns pe contrasens şi a lovit cisterna care circula regulamentar. În urma accidentului, cisterna, plină cu combustibil, a ieşit în afara şoselei, unde s-a răsturnat, traficul fiind întrerupt.






Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Ionuţ Bocancea, a declarat corespondentului MEDIAFAX că accidentul a avut loc în apropierea localităţii Giarmata din judeţul Timiş, la intrarea pe autostrada care leagă Timişoara de Arad.

"Şoferul unui autoturism Dacia Logan, o femeie de 25 de ani, care se îndrepta spre Giarmata, a intrat cu maşina în derapaj, a pătruns pe contrasens şi a lovit o cisternă care circula regulamentar şi care era condusă de un bărbat de 58 de ani. În urma accidentului, cisterna, plină cu combustibil, a ieşit în afara părţii carosabile, unde s-a răsturnat", a declarat Bocancea.

Traficul în zonă este întrerupt la ora transmiterii acestei ştiri, iar la faţa locului se află mai multe echipaje de pompieri, care încearcă să prevină producerea unei deflagraţii, în condiţiile în care din cisternă se scurge combustibil.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Banat, Sindia Vlaia, a declarat că cisterna este încărcată cu 23 de tone de benzină şi motorină, fiind compartimentată.

"Este pericol de explozie având în vedere că se scurge combustibil, pentru că dacă apare o scânteie se poate aprinde benzina. De la maşină nu există risc de aprindere pentru că au fost decuplate bornele de la baterie. La faţa locului au ajuns două autospeciale de la pompieri care intervin şi urmează să ajungă şi două macarale pentru a ridica cisterna răsturnată. De asemenea, la faţa locului este aşteptată şi o altă cisternă pentru transvazarea combustibilului", a spus purtătorul de cuvânt al ISU.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro