S-a căsătorit viceprimarul Aradului, Cătălin Ţiţirigă
07.02.2014 ⋅ 0 comentarii
Nuntă mare în sala Ferdinand a primăriei Arad. Viceprimarul Cătălin Ţiţirigă s-a căsătorit. Cununia civilă a fost oficiată chiar de primarul municipiului, Gheorghe Falcă. Invitaţii au fost de seamă, în frunte cu preşedintele PPDD, Simona Man.
Viceprimarul Cătălin Ţiţirigă şi soţia sa Celia au spus ieri „da” într-o ceremonie care a avut loc la locul de muncă al mirelui: primăria Arad. Ceremonia, oficiată de primarul Gheorghe Falcă a fost destul de scurtă şi chiar veselă, edilul şef reuşind să atenueze din emoţiile mirilor cu câteva glume. Vizibili emoţionat mirii au declarat că este cea mai frumoasă zi care împlineşte o relaţie de 2 ani de zile şi că îşi doresc foarte repede un copil.
Printre invitaţi s-au aflat şi personalităţi ale vieţii publice şi politice. Simona Man preşedintele PPDD a declarat: „Nu puteam să nu vin să fiu alături de Cătălin mai ales că organizaţia de aici este preferata mea. Le doresc multă sănătate şi împlinirea tuturor viselor.”
Sarcina grea de acum încolo îi revine mirelui, care trebuie să găsească echilibrul între situaţia de ales al soţiei şi cea de ales al arădenilor. Mireasa s-a arătat convinsă că vor reuşi să găsească împreună o soluţie benefică atât pentru ea cât şi pentru oraş iar mirele a lăsat să se înţeleagă printre rânduri care va fi totuşi prioritatea. „Familia este foarte importantă pentru mine şi cred că cele două funcţii, de viceprimar respectiv de soţ sunt foarte diferite şi nu pot fi amestecate”. În acest sens i-a sfătuit şi primarul Gheorghe Falcă: „E important ca atunci când eşti o persoană publică să ai linişte acasă şi să îţi protejezi familia de răutăţile competiţiei politice”.
Cununia religioasă va avea loc sâmbătă 8 februarie.
Sursa: Observator.info
Autor: Observator ⋅