TOVARĂŞUL DE DRUM revine, duminică, la Marionete
28.02.2014 ⋅ 0 comentarii
În cea de a doua zi a lunii martie, copiii sunt aşteptaţi la sala Teatrului de Marionete, de la ora 11,00, de TOVARĂŞUL DE DRUM, un spectacol care, la data premierei, a revoluţionat arta animaţiei. El este primul spectacol din lume care îmbină tehnica filmului 3D cu tehnica teatrului de animaţie, cel care a reuşit această performanţă fiind regizorul Radu Dinulescu. La realizarea lui, regizorul a colaborat cu artistul belgian Armand Richelet Kleinberg, autorul scenografiei şi imaginilor tridimensionale, din echipă mai făcând parte şi Nelu Pitic (cel care ştie ca nimeni altul să confecţioneze marionete de poveste). Actorii care vor prezenta în faţa copiilor aventurile TOVARĂŞULUI DE DRUM sunt Carmen Mărginean, Adina Doba şi Cristian Bordaş.
Sursa: Observator.info
Autor: Observator ⋅