Statuia lui Ioan Nepomuk, protectorul Aradului, recondiţionată de Mihai Takacs
04.03.2014 ⋅ 0 comentarii
Statuia lui Ioan Nepomuk, protectorul Aradului, a fost recondiţionată din nou ieri. Statuia originală este cel mai vechi monument al oraşului şi în prezent se află în incinta bisericii romano-catolice Arad, copia expusă în piaţeta de pe strada Episcopiei fiind opera artistului plastic arădean Mihai Takács. Tot el a fost cel care ieri a repus statuii - crucea - care a fost distrusă la finele anului trecut.
Statuia a fost ridicată în anul 1729, imediat după sanctificarea episcopului ceh de către papalitate. Sfântul fiind protectorul apelor, a podurilor, statuia lui a fost aşezată iniţial pe malul Mureşului lângă clădirea vămii de sare, fiind mutată în actualul loc în 1880, după construirea primăriei şi ridicării digului Mureşului. Statuia colorată provine dintr-un atelier vienez, fiind opera unui sculptor anonim și reprezintă sfântul în straie preoţeşti, cu ornamentaţie barocă. Acum în Arad se găsesc două astfel de statui: o statuie realizată în anul 1729 în stil baroc şi care se află la intrarea în Catedrala romano-catolică şi o copie a acesteia aflată pe Strada Episcopiei realizată de artistul arădean Mihai Takacs. Originalul a fost iniţial amplasată în locul în care se află astăzi Palatul Administrativ, iar în anul 1870 a fost mutată în amplasamentul de pe Strada Episcopiei. Sfântul Ioan Nepomuk este considerat şi astăzi patronul oraşului Arad. De la realizarea ei şi până în prezent statuia lui Ioan Nepomuk realizată de marele artist arădean a mai suferit recondiţionări. Cea de astăzi era imperios necesară dat fiind că statuii - îi lipsea crucea de câteva luni. Artistul a găsit acum şi soluţia pentru ca aceasta să fie înlocuită în caz că va avea aceeaşi soartă ca precedenta.
“Am realizat un sistem de legătură între statuie şi cruce asemenea unui sistem de înfiletare, astfel încât în cazul în care şi această cruce se va rupe sau va fi deteriorată o vom putea schimba mult mai uşor”, a declarat Mihai Takacs.
După legendă, se spune că Johannes von Nepomuk a fost schingiut şi omorât fiind aruncat în Vltava de pe „Podul Carol”, deoarece a respectat sacramentul (taina) împărtăşaniei şi nu a vrut să-i divulge regelui Wenzel păcatele spovedite lui de soţia regelui. În anul 1721 a fost canonizat, declarat sfânt, de Papa Benedict al XIII-lea (1724-1730). Johannes von Nepomuk este patronul protector al Boemiei, preoţilor, corăbierilor, plutaşilor şi morarilor, podurilor sial celor care păstrează o taină. Cea mai importantă statuie a lui se află lângă „Podul Carol” din Praga.
Sursa: Observator.info
Autor: Observator ⋅