Local

Zidul unei clădiri din Arad stă să cadă peste trecători

07.03.2014 ⋅ 0 comentarii

Pericol pentru trecătorii din centrul vechi al Aradului. Zidul unei clădiri ameninţă să cadă în orice moment peste ei. Ameninţarea este semnalizată, însă asta nu scade cu nimic responsabilitatea proprietarului. Care proprietar însă? Pentru că municipalitatea arădeană ar vrea să tragă pe cineva la răspundere, dar nu are pe cine.


Arădenii trebuie să fie foarte atenţi dacă circulă pe strada Dornei. Pietonii ar trebui să evite trotuarul din stânga în direcţia către Piaţa Romană. Altfel riscă să se trezească peste ei cu un zid de beton. Acesta este înclinat aproape la 45 de grade şi este ţinut într-un pecar echilibru doar de nişte bucăţi subţiri de metal prinse în nişte găuri date în zid. Culmea, nu se ştie cine, a scris mare pe zid „Atenţie pericol!” Unul dintre lucrurile care surprind neplăcut este faptul că situaţia este întâlnită în aşa numitul centru vechi al Aradului, proaspăt reabilitat cu milioane de euro din punct de vedere al infrastructurii, o zonă a municipiului promovată inclusiv prin spoturi publicitare la nivel naţional şi care se presupune că ar trebui să fie o atracţie pentru turişti.
  În mod normal în astfel de cazuri proprietarul trebuie să fie amendat şi obligat să reglementeze de urgent situaţia. Nu este prima dată însă când reprezentanţii municipalităţii spun că sunt legaţi de mâini şi de picioare din cauza legislaţiei.
  „Conform legii primăria nu poate decât să notifice proprietarul. Din păcate clădirea respectivă se află în litigiu astfel că nu doar că nu avem pe cine notifica dar nici nu putem, conform legii, să intervenim pentru a îndepărta această situaţie periculoasă”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, Corina Drăghici. 
 

Până când clădirea va avea un proprietar pietonilor nu le rămâne de făcut decât un singur lucru: să ţină cont de avertismentul scris cu litere de-o şchioapă pe zidul în cauză şi să circule pe trotuarul celălalt.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro