Local

Sezonul de v?nătoare s-a ?ncheiat, iar peste 3 săptăm?ni va ?ncepe prohibiţia şi la pescuit

10.03.2014 ⋅ 0 comentarii

Sezon încheiat pentru vânătorii din Arad. Conducerea Asociaţei Judeţene a Vănătorilor şi Pescarilor spune că a fost cel mai reuşit sezon din ulimii ani. Asta pentru că vremea din iarna trecută a fost numai bună pentru partide de vânătoare. Peste trei săptămâni se va încheia sezonul şi la pescuit. Astfel, mistreţii, iepurii, fazanii sau căprioarele pot sta fără teama de a fi împuşcate de vânători. Asta pentru că de o săptămână s-a încheiat sezonul, iar vânătorii sunt obligaţi să-şi lase puştile în rastel. Conducerea Asociaţiei Judeţene a Pescarilor şi Vânătorilor recunoaşte că a fost un sezon excelent. „Din primele informaţii pe care le avem putem spune că a fost un sezon execent pentru vănători. Urmărează să inventariem campturile şi să vedem cum stăm şi ce avem de făcut pentru următorul sezon”, spune Nicu Deme, preşedintele Asociaţiei Judeţene a Pescarilor şi Vânătorilor. Nu numai vânătorii vor lua o pauză în ceea ce priveste partidele de vânătoare. „Din 1 aprilie se intă în prohibiţia la pescuit. Este foarte bine că se întâmplă aşa şi la pescari pentru că în acest mod se protejează speciile”, mai spune preşedintele Asociaţiei Judeţene a Pescarilor şi Vânătorilor. Dacă sezonul la căprior începe în vară cel al mistreţului va debuta la 1 august.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro