Local

Un arădean a dat mită unui frontierist, dar a fost prins

27.03.2014 ⋅ 0 comentarii

Un arădean care, se pare, se ocupă cu traficul de ţigări de contrabandă, a căzut în plasa ofiţerilor Direcţiei Generale Anticorupţie. Potrivit unui comunicat remis de către Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, B.B.I., din Arad, a încercat să mituiască un poliţist de frontieră de la Negreşti-Oaş. Se pare că arădeanul a fost prins în timp ce transporta aproape 4.000 de pachete de ţigări dinspre Ucraina spre vestul ţării. Frontieriştii l-au oprit şi au găsit marfa de contrabandă. B.B.I. a vrut să le dea 1.500 de lei poliţiştilor pentru ca aceştia să nu ia măsuri împotriva lui, însă frontieriştii au refuzat mita, au confiscat marfa şi au indisponibilizat maşina cu care arădeanul ducea ţigările. După două zile, contrabandistul s-a dus din nou la poliţiştii de frontieră şi i-a cerut unuia dintre ei ca, în schimbul a 300 de euro, să intervină pe lângă procuror pentru ca maşina să îi fie dată înapoi. Însă frontieristul a anunţat DGA care a organizat un flagrant. Arădeanul a fost prins chiar în momentul în care dădea banii poliţistului. Acum s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

Sursa: ARQ

Autor: Arq.ro ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro