Local

Firmele arădene din panificație, amendate cu peste șase miliarde

01.04.2014 ⋅ 0 comentarii

În perioada ianuarie şi până în prezent, poliţiştii arădeni au efectuat  peste 1600 de controale la societăţi cu profil de producere, prelucrare, achiziţionare şi comercializare a produselor cerealiere şi de panificaţie.

În cadrul acestor controale au fost aplicate 560 de sancţiuni contravenţionale în valoare de  606.000 lei şi au fost întocmite 12 dosare de cercetare penală.

 Sunt cercetate 12 persoane bănuite că au săvârşit infracţiuni în acest domeniu, valoarea prejudiciului estimat că a fost creat fiind de 3.976.000 lei.

În perioada derulării  acţiunii au fost verificate 425 de societăţi economice, 335 de persoane fizice şi peste 900 de autovehicule.Din dispoziţia şefului Poliţiei Române, din  luna septembrie a anului trecut a fost declanşată o acţiune naţională pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor în domeniul producerii, prelucrării,achiziţionării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie.

Sursa: ARQ

Autor: Arq.ro ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro