Local

Simona Man: "Lansăm candidații pentru europarlamentare la Arad deoarece aici avem cea mai puternică organizație"

24.04.2014 ⋅ 0 comentarii

Președinta PP-DD de la nivel național, Simona Man, va fi prezentă vineri, alături de Dan Diaconescu, la evenimentul de lansare al candidaților partidului pentru europarlamentare. Evenimentul va avea loc la Sala Polivalentă și va începe de la ora 18. Simona Man spune că a ales Aradul pentru lansarea candidaților de la nivel național pentru că: "Aradul este locul în care m-am născut, poarta de intrare în Europa, dar și pentru că aici avem cea mai puternică organizație din țară. Îl avem pe Remus Guțu – vicepreședinte al Consiliului Județean Arad și pe Cătălin Țițirigă – viceprimar al municipiului Arad, lucruri care vin să confirme afirmația mea".

Președinta PP-DD mai afirmă că așteaptă ca arădenii să vină în număr mare la Sala Polivalentă pentru a susține candidații partidului. "Îmi doresc ca arădenii să vină alături de noi, în număr cât mai mare. noi nu i-am dezamăgit și nu îi vom dezamăgi nici pe viitor. Suntem un partid puternic, iar acest lucru îl vom dovedi la alegerile din luna mai", spune Simona Man.

În ceea ce privește scorul pe care îl așteaptă de la alegerile din 25 mai, Simona Man a declarat că: "Plecăm de la 15 procente, scorul pe care l-am obținut la alegerile parlamentare de la finele anului 2012. Acest scor trebuie și poate fi depășit". 

Sursa: ARQ

Autor: Arq.ro ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro