Local

Şocant şi haios: "UTA este unde este și datorită suporterilor, dar și a orașului care o iubesc mult"

05.05.2014 ⋅ 0 comentarii


Adrian Marţian, încă patron al UTA-ei, s-a aflat, pe final de săptămână la Arad. Ba chiar şi-a rupt din timp şi a fost prezent la victoria arădenilor cu Motru. În stilu-i caracteristic, Marţian a făcut câteva precizări vizavi de prezentul şi viitorul UTA-ei, sub conducerea sa. Iar ce urmează nu e deloc o glumă...

"Nici cu Motru nu mi-am dorit să joace această echipă, căci punctele nu mă mai interesează deloc. Nu e corect ce fac unii, căci sunt unii băieți, ca portarul Horvat, Oltean, Ardelean sau Gornic, care atunci când a fost greu au mers și au jucat cum au putut ei. Pe plan sportiv ne ducem acolo unde ne este locul. Mergem în Divizia C, că și așa e frumos acolo. O echipă mare pleacă de jos ca să ajungă sus. Sunt destule echipe ce au venit din Liga a 7-a și au câștigat campionate. Niciodată nu o să mă retrag de la UTA, chiar dacă echipa va pleca pe Marte. O să încercăm să facem mai multe la anul. Vom vedea unde și cum. Nu mai vorbiți despre faliment, sunt aberații. Eu și Giovanni mergem mai departe fiecare cu creditarea lui și vom salva clubul. UTA este unde este și datorită suporterilor, dar și a orașului care o iubesc mult", a spus Marţian.

Sursa: ARQ

Autor: Arq.ro ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro