Local

Pregătirile pentru alegerile europarlamentare, ?n linie dreaptă la Arad

09.05.2014 ⋅ 0 comentarii

Prefectura Arad a făcut public stadiul pregătirilor pentru alegerile europarlamentare ce vor avea loc în data de 25 mai. Instituţia a anunţat că încă din luna februarie au fost emise ordinele de prefect care se referă la constituirea comisiei tehnice cu atribuţii de coordonare şi urmărire a îndeplinirii sarcinilor ce revin autorităţilor cu ocazia alegerilor ce stau să vină. Apoi, după multe alte birocraţii, începând cu data de 21 martie, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Arad a preluat în pază sediul Biroului Electoral Judeţean Arad. Trei zile mai târziu, preşedintele BEJ a primit în custodie ştampila de control, după care s-au stabilit listele candidaţilor la alegerile europarlamentare. Primăriile din judeţ au fost informate că trebuie să stabilească locuri special amenajate pentru amplasarea panourilor electorale, după care toate administraţiile locale au fost anunţate asupra delimitărilor şi numerotărilor secţiilor de votare. „Instituţia Prefectului, în colaborare cu celelalte structuri judeţene ale Ministerului Afacerilor Interne, a repartizat pe structurile MAI paza pentru cele 439 de secţii de votare din judeţul Arad”, au mai anunţat cei de la Prefectură. Instituţia mai trebuie, de acum, să stabilească necesarul de buletine de vot şi autocolante pentru fiecare dintre secţiile de votare din judeţ, ştampilele şi tuşul necesar fiind deja achiziţionate.

Sursa: ARQ

Autor: Arq.ro ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro