Local

Pietonii şi prioritatea au provocat cele mai multe accidente ?n Arad

14.05.2014 ⋅ 0 comentarii

O statistică a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad scoate în evidenţă principalele cauze ale accidentelor de circulaţie petrecute pe raza judeţului nostru în sezonul rece 2013/2014. În primul rând, trebuie precizat faptul că în perioada mai sus menţionată au avut loc 41 de accidente rutiere soldate cu nouă morţi, 40 de răniţi grav şi 24 de răniţi uşor. Însă raportul celor de la IPJ este mult mai detaliat şi indică faptul că cele mai multe accidente au fost provocate de indisciplina pietonilor. Şapte accidente au avut loc din cauza indisciplinei, accidente în urma cărora două persoane au decedat, iar alte cinci au fost rănite grav. Şi indisciplina pietonilor a fost împărţită în două categorii: traversarea neregulamentară, care a provocat şase accidente soldate cu un mort şi cinci răniţi, şi deplasarea pietonului pe carosabil, care a provocat un accident soldat cu un mort. Pe locul doi în topul cauzelor care au dus la producerea accidentelor se află neacordarea de prioritate către autovehicule. Şase accidente soldate cu şase răniţi grav s-au produs din această cauză. top trei al cauzelor este completat de viteza excesivă sau neadaptată la condiţiile de drum, care a dus la producerea a cinci accidente soldate cu doi morţi şi patru răniţi grav. Tot cinci accidente soldate cu cinci răniţi grav au avut drept cauză neatenţia în conducere. Însă cauza care a dus la producerea accidentelor soldate cu cei mai mulţi morţi a fost oboseala la volan. Deşi numai patru accidente au avut drept cauză oboseala, acestea s-au soldat cu patru morţi şi şase răniţi grav. La polul opus, cele mai puţine accidente (câte un accident, fiecare soldat cu câte un rănit) au fost provocate de neasigurarea la schimbarea direcţiei, neasigurarea la mersul înapoi, nerespectarea distanţei între vehicule, neasigurarea la schimbarea benzii şi circulaţia pe sensul opus.

Sursa: ARQ

Autor: Arq.ro ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro