Oficialii Sebişului au "umblat" la lotul de jucători
29.05.2014 ⋅ 0 comentarii
La Naţional Sebiş semieşecul de la Baia Mare a căzut greu de tot. Bancarii s-au îndepărtat de obiectiv, şi mai au speranţe mici de a depăşi Pâncota în lupta pentru promovare. Dacă până acum vinovaţii erau găsiţi mai tot timpul pe banca tehnică, acum s-a "umblat" în lotul de jucători. Lui Răduca şi Higyed le-au fost reziliate contractele. Dobricean, Albert și Blănaru au primit un ultim avertisment, la prima abatere devenind şi ei liberi de contract. "Cei trei, dar și restul fotbaliștilor din lot mai au ocazia să demonstreze ceea ce pot vineri la Pîncota și săptămâna viitoare cu Ineul, altfel se va ajunge la despărțire în cazul multora dintre ei”, a spus Pavel Cristea, președintele Naționalului.
În acest moment Naţional Sebiş este pe 2 în clasament cu 32 de puncte, la 5 în urma liderului, Naţional Sebiş. Iar vineri, la Pâncota are loc marele derby: Şoimii - Naţional Sebiş.
Sursa: ARQ
Autor: Arq.ro ⋅