Analize medicale GRATUITE pentru arÄdeni, în cadrul unei campanii pentru sÄnÄtate
06.11.2014 ⋅ 0 comentarii
Autoritățile din Arad vor organiza campania „Ghioceii prevenţiei cardiace”, care va cuprinde conferinţe de informare medicală a locuitorilor, dar se vor efectua și analize medicale gratuite persoanelor cu vârsta peste 30 de ani.
Prima oprire a organizatorilor va fi în comuna Ghioroc, unde specialiștii urmăresc să-i responsabilizeze pe localnici în ceea ce priveşte menţinerea stării de sănătate (prin controale medicale periodice, respectarea regimului de viaţă recomandat de medic etc.), respectarea tratamentului prescris de medic (doze, durată), dar şi creşterea gradului de comunicare între cadrele medicale şi pacient.
Se estimează că peste 500 de persoane vor participaa la conferinţele de informare, iar 700 vor fi investigate medical.
„Am ales Ghiorocul, ca primă etapă, tocmai pentru a accede în mediul rural, considerat mai vulnerabil, în special în domeniul prevenţiei”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Prima întrunire va avea loc în 13 noiembrie, între orele 17.30 şi 19.30, în sala de conferinţe din cadrul Pensiunii Konak, intrarea fiind liberă.
Organizatorii sunt Consiliul Judeţean, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, Direcţia de Sănătate Publică şi Patronatul Medicilor de Familie Arad.
Sursa: ARQ
Autor: Arq.ro ⋅