Local

UVVG și Universitatea Corvinus au analizat rezultatele Proiectului PRO – PLANTS în cadrul Conferinței Științifice

07.11.2014 ⋅ 0 comentarii

UVVG și Universitatea Corvinus din Ungaria, au organizat, în data de 06.11.2014, în Amfiteatrul ”Emil Racoviță”, din cadrul Facultății de Științe ale Naturii, Inginerie și Informatică, Conferința Științifică de prezentare a rezultatelor Proiectului „COOPERARE TRANSFRONTALIERĂ PENTRU PROTEJAREA ȘI PROMOVAREA PLANTELOR”, HURO/1101/119/1.3.1., PRO-PLANTS.

Dr. ing. Ioan Don, director executiv Grădina Botanică Macea, ne-a declarat: „Este o bucurie pentru noi că ne-am aflat la conferința proiectului PRO-PLANTS, unde s-au prezentat rezultatele acestui proiect, întrucât, în mai puțin de trei săptămâni, va avea loc finalizarea proiectului. Toți colegii implicați în implementare au prezentat lucrări științifice legate de protecția naturii, fiind prezentate realizările proiectului în cadrul Grădinii Botanice Universitare ”Pavel Covaci” din Macea și a Arboretumului Szarvas.

Conferința Științifică va fi urmată săptămâna viitoare de inaugurarea ”Colecției de semințe Macea” organizată la Muzeul Botanic din Macea în cadrul Conferinței finale de închidere a proiectului. În Proiectul PRO-PLANTS, Grădina Botanică Universitară ”Pavel Covaci” din Macea, respectiv Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, a avut ca partener Universitatea Corvinus din Budapesta prin Arboretumul Szarvas. „Rezultatele proiectului sunt cele preconizate, și constau în material de herbar și numeroase eșantioane de semințe, prelevate de la speciile din flora spontană și cultivată din Vestul României. Cea mai importantă realizare o constituie investițiile care s-au efectuat în cadrul Complexului Universitar Macea, investiții realizate atât din fondurile universității noastre pentru renovarea clădirii Muzeului Botanic, cât și din fondurile proiectului pentru echipamentele de laborator, mobilier, utilaje și unelte de grădinărit și echipamente IT”.

Pentru colecția de semințe au fost achiziționate germinatoare, etajere de expunere a materialului semincer, dulapuri pentru depozitare eşantioanelor de semințe, suflantă de semințe, vitrine frigorifice, uscător de semințe cu aer cald și cele necesare prelucrării și conservării semințelor. În muzeu a fost achiziționat mobilier specific de muzeu, respectiv vitrine orizontale, vitrine verticale, vitrine de perete. Herbarul a fost dotat cu dulapuri metalice speciale, dulapuri pentru uscarea materialului de herborizat, dar și vitrine de expunere a unor preparate specifice. În cadrul Complexului s-au amenajat două laboratoare echipate cu mese de lucru, aparatură specifică și reactivii necesari. Unul dintre laboratoare este destinat educației ecologice, în care elevii, studenții împreună cu cadrele didactice vor putea realiza diferite activităţi. Cel de-al doilea laborator este destinat mai ales prelucrării și conservării materialului de herbar și semincer. Pentru buna desfășurare a activităților s-a amenajat un birou administrativ dotat cu echipamente IT, dar și echipamente necesare studierii naturii.

Sursa: ARQ

Autor: Arq.ro ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro