187 de arădeni, angajaţi pe loc la bursele locurilor de muncă
19.11.2014 ⋅ 0 comentarii
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad a anunţat că, pe parcursul anului 2014, au fost organizate cinci burse ale muncii. Prima a avut loc în 7 martie, fiind vorba despre Bursa locurilor de muncă pentru femei. Apoi, în 25 aprilie, a fost organizată Bursa generală a locurilor de muncă. În 30 mai a avut loc Bursa muncii la Sebiş, iar în 26 septembrie Bursa pentru tinerii absolvenţi. Ultima dintre burse a fost organizată în data de 24 octombrie, fiind vorba despre Bursa pentru tinerii postinstituţionalizaţi. Cei de la AJOFM au tras linie în urma acestor burse şi au anunţat rezultatele. „Au fost contactaţi 766 de angajatori, au participat 235 de agenţi economici, au fost oferite 3.308 locuri de muncă, 553 de persoane au fost selectate în vederea angajării, iar 187 de persoane au fost angajate pe loc”, spun cei de la AJOFM. În plus, spun aceştia, pe lângă aceste burse, au fost organizate încă alte zece burse a câte patru zile în oraşele din judeţ, în cadrul unui proiect finanţat de Uniunea Europeană care îşi doreşte evidenţierea şomajului neînregistrat în judeţul Arad.
Sursa: ARQ
Autor: Arq.ro ⋅