Expoziţie inedită la Consiliul Judeţean
02.12.2014 ⋅ 0 comentarii
Consiliul Judeţean Arad va găzdui, joi, un vernisaj inedit pentru arădeni: „Fonturi Latine. Cea de-a V Bienală de Tipografie latino-americană”. Această expoziţie are drept obiective canalizarea şi răspândirea talentului şi producţiei designerilor de fonturi latino-americani nu doar în regiunea vastă ce se întinde din Mexic până în Argentina, ci şi în restul lumii.
„Fonturi Latine” include caractere de text, de titluri, de design experimental, design de caractere non-alfabetice şi familii complete. De asemenea, sunt expuse exemple de aplicaţii şi utilizare cotidiană a acestor creaţii noi, ce îmbogăţesc de la an la an oferta tipografica internaţională. Expoziţia este una itinerantă, din 2012 fiind expusă în Manchester, Manila şi Timişoara, ultima sa oprire fiind la Belgrad.
La Arad, expoziţia va fi găzduită de Consiliul Judeţean Arad, în clădirea de pe str. Corneliu Coposu. Expoziţia este oferită graţie colaborării dintre Bienala de Tipografie latino-Americană, Institutul Cervantes şi Universitatea Castilla-La Mancha, care se ocupă de promovarea Bienalei în Spania.
Sursa: ARQ
Autor: Arq.ro ⋅