Au apÄrut primii brazi în pieÈe. PreÈurile v-ar putea descuraja
10.12.2014 ⋅ 0 comentarii
Brazii de import sunt primii care au apărut în piețele arădene. De câteva zile, din Piața ”Mihai Viteazul” se pot cumpăra brazi aduși din Danemarca, însă la prețuri destul de mari.
Dacă vă grăbiți să împodobiți bradul și nu aveți unul artificial din anii trecuți, veți plăti între 170 și 500 de lei, ”ușor negociabil”, după cum spun comercianții. Cel mai ieftin brad din Danemarca nu depășește doi metri în înălțime, iar cei scumpi au în jur de trei metri și o coroană foarte bogată.
Prețurile sunt la fel ca și anul trecut, dar arădenii nu par interesați de ofertă, astfel că e foarte posibil ca mulți brazi importați să rămână nevânduți până la Crăciun.
“Ieri (marți – n.r.) am vândut doar doi, unul cu 200 de lei și unul cu 350. Sunt puțin cumpărători interesați, sperăm că săptămâna viitoare ne cresc vânzările”, a spus un comerciant.
Brazii autohtoni vor ajunge în piețe în jurul datei de 15 decembrie, la prețuri mult mai mici, dar și cu un aspect mai modest.
Alternativa poate fi bradul artificial. În marile centre comerciale din Arad, prețurile acestora este curpins între 180 și 350 de lei pentru unul de 2,10 metri, în funcție de calitate. Cei mai înalți costă și 800 de lei.
Sursa: ARQ
Autor: Arq.ro ⋅