INCREDIBIL! Dorel a spart a doua oarÄ în aceeaÈi zi o conductÄ de apÄ în Gai
11.12.2014 ⋅ 0 comentarii
Incidentul de ieri din Gai, unde o magistrală de apă spartă a inundat gospodării, e mai grav decât părea.
Potrivit reprezentanților Companiei de Apă Arad, muncitorii care lucrau la rețeaua de gaz au spart de două ori în aceeași zi conductele de apă.
Prima dată au nimerit, în timpul unor foraje, magistrala, iar după intervenția echipelor Companiei de Apă, care au transferat consumul populației pe o conductă secundară, Dorel a spar și această conductă.
”După retragerea echipei de intervenţie a Companiei de Apă, executantul lucrării de gaz a continuat săpăturile, cauzând o a doua avariere, de data aceasta la conducta de serviciu din care sunt alimentaţi consumatorii. Câteva gospodării au fost afectate, rămânând fără apă potabilă”, se arată într-un comunicat de presă al furnizorului de apă.
Și astăzi se lucrează la avariile produse de muncitorii neatenți.
”În momentul de faţă este convocat reprezentantul Consiliului Judeţean Arad care urmează să întocmească un proces verbal de contravenţie, fiind solicitate actele pe care executantul lucrării de gaz le deţine pentru aceasta. S.C. Compania de Apă Arad S.A. va stabili o amendă complementară urmând să întocmească Devizul de Reparaţie”, se mai arată în comunicat.
Sursa: ARQ
Autor: Arq.ro ⋅