Local

Colindători din tot judeţul la DGASPC Arad!

18.12.2014 ⋅ 0 comentarii

Emoţii mari astăzi în sediul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad, o dată cu sosirea unui grup de colindători din cadrul Compartimentului Case de tip familial din localităţile Sântana şi Zăbrani.

Ca în fiecare an, în această perioadă, personalul Direcţiei primeşte colindători din toate zonele judeţului. 15 copii au adus cu ei bucuria Căciunului şi a sărbătorilor de iarnă, impresionându-i până la lacrimi pe cei prezenţi.

Casele de tip familial constituie un substitut de familie pentru copiii care pentru o perioadă determinată sunt separaţi de familia lor naturală.

Atmosfera sărbătorilor a cuprins astăzi şi Centrul Maternal de pe strada Buşteni la sosirea colindătorilor de la Grădiniţa Gulliver din Arad. Micuţii au cântat colinde şi cântece de Crăciun şi au transmis, împreună cu educatoarele, mamelor şi copiilor găzduiţi în acest centru mesaje de încurajare şi susţinere.

La finalul momentului artistic, preşcolarii de la Grădiniţa Gulliver le-au dăruit copiilor saci cu jucării şi alimente.

Festivitatea pomului de Crăciun a avut loc şi în Centrul de Plasament Oituz, unde copiii împreună cu studenţi ai Facultăţii de Asistenţa Socială din cadrul Universităţii Aurel Vlaicu şi un grup de elevi ai Liceului de Artă Sabin Dragoi, au colindat, au recitat poezii şi au insuflat tuturor celor prezenţi spiritul Crăciunului.

La finalul programului au fost recompensaţi cu cadouri şi diplome de onoare.

Pentru gestul lor frumos şi plin de căldură, DGASPC Arad le multumeşte tuturor!

 

Coordonator CCRRPEI Purtător de cuvânt

Nica Tunde Vanci Vanina
 

Sursa: ARQ

Autor: Arq.ro ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro