Copiii din Èicula, împreunÄ cu primarul Aurel RadiÈa douÄ zile la ArieÈeni
16.01.2015 ⋅ 0 comentarii
Copiii din Șiculă, împreună cu primarul Aurel Radița – două zile la Arieșeni
Primarul comunei Șicula, Aurel Radița, a făcut, din nou, un gest cât se poate de frumos pentru copiii de la Ansamblul de dansuri și călușari. Obținând o sponsorizare, a reușit să ducă la Arieșeni 30 de persoane, în weekend-ul care a trecut.
”Inițiativa a fost spontană, la cererea tineretului, iar eu, ca primar, am făcut ca această excursie să fie posibilă, apelând la un sponsor căruia nu doresc să-i dau numele, dar îi mulțumesc pentru generozitate”, a spus Aurel Radița.
Primaul s-a declarat mulțumit că la început de 2015 a reușit să realizeze acest gest frumos pentru tineri.
”Acești copii minunați merită, pentru că sunt mândria comunei Șicula. Intenționez ca pe viitor să mai facem astfel de ieșiri, atât cu ei cât și cu cei de la Chereluș. Putem merge la Peștera Urșilor, la Felix și nu doar cu tinerii din ansambluri, ci și cu cei de la Școala gimnazială sau alți doritori. Să nu uităm că noi am mai făcut astfel de ieșiri cu cei de la Moștenitorii Tradițiilor din Chereluș, am fost în Germania la Heidelberg, iar cu cei de la Spicul de Aur din Șicula am fost la Muchen. În acest an, intenționez să mergem la Padova, în Italia, dacă vom beneficia și de sprijinul Centrului Cultural Județean și al altor sponsori”, a mai declarat edilul.
Ansamblul Moștenitorii Tradițiilor a primit deja o invitație în Italia.
”Eu sunt foarte hotărât să mergem doar împreună, adică atât Moștenitorii Tradițiilor cât și Spicul de Aur din Șicula, pentru că ambele formații artistice reprezintă comuna, iar eu ca primar sunt mândru de acest lucru. Nici financiar nu există posibilitatea de a merge de două ori. Voi merge în primul rând cu cei implicați în activitățile artistice, dar lista rămâne deschisă și pentru alți doritori, în funcție de locurile libere”, a completat primarul.
Aurel Radița spune că se va implica în tot ceea ce ține de păstrarea tradițiilor și pentru promovarea comunei în afara țării.
Sursa: ARQ
Autor: Foto-Video: Dorin Bodea ⋅