Copiii preşcolari din Şicula vor grădiniţă nouă din Fonduri Europene
11.02.2015 ⋅ 0 comentarii
În cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Învăţământului se derulează încă din 2010 proiectul privind "Reforma Educaţiei Timpurii din România", care îşi propune reabilitarea şi construcţia unui număr de 750 de grădiniţe pe ţară, acest proiect referindu-se la grădiniţe cu 3 şi 4 clase. În acest caz şi Primăria Şicula, respectiv Şcoala Generală, este cuprinsă cu o construcţie a unei grădiniţe cu program normal, cu 3 săli de grupe, având 66 de copii, încadrându-se în acest proiect. Această grădiniţă va fi amplasată pe terenul înscris şi intabulat în cartea funciară pe Şcoala Generală Şicula, care este pe domeniul public al patrimoniului local.
Încă din 29 iunie 2010 s-a eliberat certificatul de urbanism cu numărul 11, pentru elaborarea documentaţiei de construcţie. "La începutul lunii ianuarie 2015 am fost sunaţi de la Ministerul Educaţiei cu privire la acest proiect, solicitându-ne să le comunicăm dacă e necesar acest proiect, şi bineînţeles am răspuns favorabil prin adresa 254/28.01.2015, către Ministerul Educaţiei, unitatea de management a proiectelor, pentru modernizarea reţelei şcolare şi universitare. În acest moment aşteptăm finalizarea tuturor actelor depuse de primăriile interesate, în Arad fiind 11 cazuri. Ministerul Educaţiei ne-a contactat, deoarcece în 2014, Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad nu cred că a trecut pe lista de proprietăţi şi proiectul de la Şicula. Sper să nu fie cu tentă politică această situaţie, şi ca dovadă vă dau o adresă de la Ministerul Educaţiei, adresată Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad, cu privire la Primăria Oraşului Ineu, care este prinsă în acest proiect, şi numărul documentului este 40/M, din 15.01.2015. Sper ca în acest an, sau cel mult în 2016 ă fie scos la licitaţie de către Ministerul Educaţiei Naţionale proiectul cu Grădiniţa PN cu trei săli de grupe din Şicula, ca aceşti copii minunaţi să beneficieze de condiţii optime pentru buna desfăşurare a programului", a declarat Aurel Radiţa, primar Şicula.
"Pentru mine ca primar rămâne un mister dacă Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad a comunicat în 2014 lista cu grădiniţele cuprinse în proiect şi mai mult dacă şi proiectul din Şicula a fost cuprins. Sper că măcar acum (dacă în 2014 nu am fost cuprinşi) IŞJ Arad să trimită lista în care să fie cuprinsă Şicula ca prioritate pentru cosntrucţia grădiniţei, şi chiar recomand reprezentanţilor IŞJ Arad să vnă să viziteze actuala grădiniţă din Şicula, la care încă din 2005 am făcut o expertiză tehnică, constatând că cea mai mare problemă este la şarpanta din lemn şi la învelitoarea din ţiglă, şi noroc de la Dumnezeu că nu avem zăpezi abundente sau vânt puternic să avem surprize neplăcute, pentru că totuşi sunt sufleţele nevinovate în grădiniţă. Oricum Primăria nu a stat pasivă pentru că am efectuat lucrări interioare, zugrăveli şi vopsit la pereţi şi tavane, introducerea căldurii prin instalarea unei centrale termice pe bază de combustibil soldi, şi am construit un grup saitar modern lângă clădire, cu acces direct din interiorul clădirii vechi, din cât ne-am permis de la bugetul local, ca măcar din punct de vedere igienic să nu avem probleme cu copiii. Anul acesta e foarte dificil să efectuăm lucrări de înlocuire a şarpantei şi a învelitorii, din lipsă de fonduri, dar în caz extrem atunci când vor primi elevii vacanţa ne vom ocupa de reparaţii, şi vom consolida acoperişul", a mai spus Radiţa.
"Aceste lucruri le-am comunicat celor de la Minister, şi sperăm să înţeleagă necesitatea, prioritatea şi oportunitatea demarării acestui proiect la nivel de comuna Şicula. Pe Ordonanţa 28, pe lângă proiectul de asfaltare străzi Şicula, cu lungime de 7,8 km, proiect deja demarat, am mai cuprins şi reabilitare Şcoala Generală Chereluş, clasele I-VIII, plus Grădiniţă, deoarece sunt necesare fonduri pentru achitarea lucrărilor în această clădire. Spun aceste lucruri deoarece iniţial m-am gândit şă mergem pe Ordonanţa 28 cu proiectul Grădiniţă PM Şicula, însă acest lucru nu e posibil, deoarece acest proiect este cuprins în programul Ministerului Educaţiei, şi nu pot fi accesate fonduri pe două programe", a spus primarul comunei Şicula.
"Referitor la proiectul asfaltare străzi Şicula, sperăm ca în luna martie să continuăm lucrările pe străzi conform proiectului. Ca proiect de viitor vom continua cu încă 4,8 km asfaltări străzi în comuna Şicula, dacă acest lucru ne va permite şi Ordonanţa 28. Mai mult, pe această ordonanţă promisiune Guvernului este că se vor derula şi alte proiecte, cum ar fi: modernizarea dispensarelor umane, a şcolilor generale şi de asemenea în cadrul proiectelor de asfaltare străzi se vor putea efectua lucrări de construire căi de acces pietonal (trotuare şi podeţe)", a încheiat Aurel Radiţa.
Împreună cu viceprimarul Ioan Dehelean, care face pate şi din Consiliul de Administraţie al Şcolii, ne-am deplasat la Şcoala Generală Şicula şi la grădiniţa, şi am încercat să o contactăm pe directoarea instituţiei, care a refuzat orice declaraţie vizavi de grădiniţă, spunând doar că nu vrea să intre în conflict cu nimeni, dar cum a funcţionat grădiniţa până acum, din punctul dânsei de vedere, poate funcţiona şi în continuare.
Viceprimarul Ioan Dehelean a completat: "În ceea ce priveşte proiectul Grădiniţei din Şicula sunt întru totul de acord cu acest proiect, având în vedere că această clădire, chiar dacă este îngrijită, iar copiii îşi desfăşoară activitatea prin grija Consiliului Local, care an de an împreună cu şcoala se îngrijeşte şi renovează şcolile de curs, totuşi clădirea e foarte veche şi coomuna Şicula ar merita o grădiniţă nouă. Împreună cu Consiliul Local vom face tot ce e necesar ca acest proiect să demareze şi să aibă o finalitate. Tot pe un proiect european dorim achiziţionarea unul tractor multifuncţional, pentru a asigura diferite lucrări în comună, cum ar fi decolmatări şanţuri, deszăpezirea comunei şi alte lucrări edilitare gospodăreşti".
Sursa: ARQ
Autor: FOTO: Dorin Bodea ⋅