Procuror arădean cu dosar penal după ce a lovit o elevă pe trecerea de pietoni
11.02.2015 ⋅ 0 comentarii
Un procuror arădean este cercetat penal de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara după ce a accidentat o elevă de 16 ani pe trecerea de pietoni, în centrul orașului Ineu.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Miculescu Ungur Camelia, a declarat, miercuri, pentru ARQ, că pe numele magistratului a fost constituit un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Conform sursei citate, luni dimineață, procurorul Gheorghe Demșoreanu a lovit pe trecerea de pietoni adolescenta care se îndrepta spre școală.
Martorii au sunat la 112, iar fata a fost dusă la spitalul din localitate, de unde a fost transferată la Arad.
”Victima a suferit policontuzii la coloana vertebrală, la bazin și în zona craniană. Nu prezintă fracturi, iar starea este stabilă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, dr. Adrian Wiener.
Anchetatorii precizează că magistratul a fost dus la spital pentru recoltarea probelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, reieșind că nu consumase deloc alcool.
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, Silviu Florin Rusu, ne-a declarat că Demșoreanu nu a fost suspendat, prezentându-se la serviciu după programul normal.
”Având în vedere că este vorba de o infracțiune din culpă, nu s-a pus problema suspendării”, a declarat sursa citată.
Sursa: ARQ
Autor: Arq.ro ⋅