Local

Bătaie la blocurile de pe strada Tarafului. Totul a pornit de la un deodorant

11.02.2015 ⋅ 0 comentarii

Jandarmii arădeni informează că, marți seară, au intervenit pentru a aplana un conflict, anunțat printr-un apel la 112.

Bărbatul care a sunat a reclamat faptul că, în blocul în care locuiește, pe strada Tarafului, câteva vecine s-au luat la bătaie.

”Jandarmii, ajunși de urgență la adresa precizată, au identificat persoanele implicate. După verificări, a rezultat că, pe fondul unor neînțelegeri, o tânără în vârstă de 14 de ani a fost lovită, în zona feței și a brațelor, de către două vecine. Având în vedere faptul că împotriva celor două femei, în vârstă de 36 și 16 ani, a fost depusă plângere, de către mama tinerei agresate, jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, sub aspectul sâvârşirii infracţiunii de lovirea sau alte violenţe”, se arată într-un comunicat al jandarmilor.

Vecinii spun că bătaia a pornit de la un deodorant. Fata agresată a încercat deodorantul unei prietene, care se lăuda cu achiziția sa, însă aceasta din urmă a fost revoltată că adolescenta ”a consumat prea mult”, astfel că a luat-o la palme și zgârieturi.

Sursa: ARQ

Autor: Arq.ro ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro