Bugetarii municipalității au scăpat de concedieri
03.03.2015 ⋅ 0 comentarii
Bugetarii din administrația arădeană au scăpat de concedieri. Primarul Gheorghe Falcă a anunțat că problema plafonului privind cheltuielile de personal a fost rezolvată, fiind programată pentru vineri ședința Consiliului Local în care va fi suspus aprobării bugetul pe 2015.
Primăria a avut o intervenție la Ministerul Finanțelor, în urma căreia Trezoreria a anunțat că redistribuirea fondurilor bugetare poate fi făcută de administraţie, şi nu de Finanţe. Esta exact ce municipalitatea solicita, pentru că așa se procedase și în anii trecuți.
"Deşi era atribuţiunea Prefecturii să echilibreze plafonul cu bugetele locale, am constatat rea voinţă. Vă pot spune ca soluția a fost în mâna Prefecturii, cei de la Finanțe o știau, doar că ordinul pentru a îndeplini această soluție trebuia să vină de la Prefectură. Nevenind ordinul, am apelat la minister", a declarat Falcă.
Potrivit ANAF, în niciun an resursele bugetare nu au fost alocate integral de la începutul exerciţiului financiar, acestea urmând a fi asigurate prin rectificări bugetare. În consecinţă, la fel ca în anii precedenţi, în semestrul II al anului 2015, unităţile administrativ teritoriale vor solicita suplimentarea nivelului maxim de cheltuieli de personal, iar Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad și Prefectura vor face demersurile necesare în vederea suplimentării, pentru întreg judeţul, a nivelului maxim de cheltuieli.
Sursa: ARQ
Autor: Arq.ro ⋅