Local

A fost SUSPENDATĂ livrarea cornurilor în școlile arădene. Vezi ce primesc elevii

16.03.2015 ⋅ 0 comentarii

Cazul șocant petrecut într-o școală din Arad, unde o elevă era să se rănească după ce a mușcat dintr-un corn care avea în el o lamă de ras, a determinat autoritățile județene să ia măsuri.

Începând de vineri, livrarea cornurilor în toate școlile din județ a fost suspendată, iar acest produs a fost înlocuit cu biscuiți, care până acum erau distribuiți doar în mediul rural, unde cornurile nu ar fi ajuns proaspete.

Administratorul public al județului, Cristian Drăgan, a declarat, luni, că până la finalizarea cercetărilor efectute la producătorul cornurilor, elevii vor primi biscuiți. De săptmâna viitoare, când cercetările vor fi încheiate, copiii de la orașe vor primi trei zile biscuiți și două zile cornuri.

Totuși, de la 1 aprilie, Consiliul Județean vrea să le ofere copiilor doar biscuiți, în toate unitățile școlare. Asta, însă, dacă elevii și părinții vor accepta. În toate școlile din Arad și din celelalte orașe ale județului se va desfășura un sondaj, în următoarele două săptămâni.

”Biscuiții sunt o soluție mai bună, pentru că sunt apreciați mai mult de copii. Cornurile ajung adesea să fie aruncate sau date la animale. În plus, pentru biscuiți nu am primit niciodată reclamații, dar la cornuri au mai existat”, a declarat Drăgan.

Ancheta în acest caz este continuată de Protecția Consumatorului, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Inspectoratul Școlar și Direcția de Sănătate Publică, însă până acum nu a fost aplicată nicio amendă.

Cercetări au loc și în Turda, la producătorul cornurilor care au ajuns joi în școlile din Arad. Firma timișoreană Biscotto, care este furnizorul oficial al acestui produs, a invocat o problemă de natură tehnică, care nu i-a permis să acoperere cererea, astfel că a cumpărat cornurile din Turda și le-a livrat în Arad.

Cel mai probabil, nu se va ajunge la rezilierea contractului cu Biscotto, pentru că asta ar presupune organziarea unei noi licitații, procedură care ar putea dura până la încheierea anului școlar.

Reprezentanții Consiliului Județean au avut o ședință, luni dimineață, cu toți furnizorii de gustări în școli, respectiv de lapte, cornuri și mere. Acestora li s-a atras atenția că există plângeri privind calitatea produselor, mai ales în cazul merelor, care uneori ajung la copii stricate, ori au un gramaj mult mai mic decât cel prevăzut în contract.

Sursa: ARQ

Autor: Arq.ro ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro