Local

Sute de elevi din Arad nu pot ajunge la școală după desființarea curselor Regiotrans

23.03.2015 ⋅ 0 comentarii

Sute de elevi din Arad, dar și muncitori, nu au cu ce să ajungă la școală sau la locurile de muncă după desființarea curselor Regiotrans.

Într-un comunicat de presă remis, luni, de către președintele Consiliului Județean (CJ) Arad, Nicolae Ioțcu, se arată că au fost primite sesizări din tot județul de la oameni care nu pot ajunge la lucru sau nu îşi pot duce copiii la şcoală.

”În acest moment nu avem nicio informaţie referitoare la modul în care se vor rezolva aceste probleme. Solicit public Instituţiei Prefectului Judeţul Arad să intervină la Ministerul Transporturilor pentru a primi un punct de vedere şi a oferi un răspuns sutelor de persoane care navetează zilnic”, afirmă Ioţcu.

Acesta a adăugat că, în măsura în care la CJ Arad vor ajunge solicitări din partea administraţiilor locale aflate în imposibilitatea de a interveni pentru asigurarea transportului elevilor către şcoli, va da curs favorabil acestor solicitări.

„Primăria Bocsig a apelat la noi pentru soluţionarea problemei privind asigurarea transportului pe o distanţă de aproximativ 20 de km, pe ruta Răpsig-Sebiş, a celor aproximativ 50 de elevi domiciliaţi în satul Răpsig, care sunt înscrişi la şcoala gimnazială şi la liceul din Sebiş şi care, urmare a suspendării activităţii companiei feroviare care le furniza aceste servicii, se află în acest moment în imposibilitatea de a ajunge la cursuri. Analizăm împreună cu Compania de Transport Public posibilitatea introducerii unei curse speciale pentru rezolvarea de urgenţă a problemei”, se arată în comunicat.

Regiotrans operează în judeţul Arad curse pe rutele Arad-Sânicolau Mare-Valcani, Arad-Nădlac, Ineu-Cermei, Timişoara Nord-Arad-Gurahonţ-Brad, Grăniceri-Nădab şi Sântana-Grăniceri. Niciuna dintre aceste curse nu se află pe lista celor preluate de către CFR pentru asigurarea interimatului transportului.

Până în momentul de faţă, arădenii afectaţi de anularea curselor nu au un primit informaţii în stațiile CFR cu privire la momentul în care se va relua circulaţia.

DECIZIA

Trenurile Regiotrans nu mai au voie să circule pe calea ferată din România după ce Autoritatea de Siguranţă Feroviară a retras licenţa companiei, costatând că operatorul privat foloseşte trenuri care nu corespund din punct de vedere tehnic prevederilor legislative sau instrucţiunilor de specialitate în vigoare.

Compania a anunţat că a început demersurile pentru obţinerea unui nou certificat de siguranţă feroviară.

MOARTEA LUI COMANA

În luna februarie, omul de afaceri Costel Comana, care controla Regiotrans împreună cu Iorgu Ganea, s-a sinucis în toaleta unui avion care efectua un zbor din Columbia în Costa Rica.

Comana era anchetat într-un dosar de corupţie în care oficiali din Ministerul Transporturilor şi din CFR sunt suspectaţi de luare de mită pentru favorizarea Regiotrans şi altor firme la licitaţii. În acest dosar Iorgu Ganea şi şefa Serviciului Urmărire Transporturi din CFR, Estrella Ştefănescu, au fost arestaţi preventiv, tot în luna februarie.

Sursa: ARQ

Autor: Arq.ro ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro