Arădeni, vi se pregătește ceva: Tarife MAI MARI pentru ștrand chiar din acest sezon
03.04.2015 ⋅ 0 comentarii
Un proiect afișat la transparență publică în aceste zile ar putea să-i deranjeze pe mulți arădeni. Documentul prevede creșterea tarifelor pentru două zone de agrement ale orașului: Ștrandul Neptun și Patinoarul Municipal.
Inițiativa aparține unui număr de cinci consilieri locali, care sunt membri în Adunarea Generală a Acționarilor de la SC Recons SA, societate care are în administrare cele două baze de agrement.
Proiectul a fost redactat după o analiză care a avut loc în cadrul Recons la începutul lunii martie, referitoare de veniturile și cheltuielile generate de ștrandul arădean și patinoar în anul 2015. S-a ajuns la concluzia că tarifele trebuie majorate pentru că Recons, fiind societatea comercială, este plătitoare de TVA, astfel încât noile tarife trebuie să cuprindă și această taxă, care nu era plătită cât timp ștrandul și patinoarul erau administrate direct de municipalitate.
Dacă proiectul va fi votat de către majoritatatea consilierilor municipali, începând cu acest sezon cald intrarea în ștrand va costa 13 lei, față de 10 lei, cât era prețul unui bilet întreg.
Un bilet pentru copii și pensionari, sau alte categorii care beneficiază de tarife reduse, ar urma să coste 7 lei, față de 6 lei.
Și taxa de intrare în zona comercială s-ar majora, de la 2,5 lei, la 3 lei, iar un abonament pentru acces în toate zonele ștrandului ar urma să coste 650 de lei, față de 550 lei. Abonamentul cu preț redus s-ar scumpi de la 200, la 250 de lei.
Pentru închirierea cabinelor s-ar plăti 190 lei/sezon, față de 150 lei.
Practic, conform proiectului, aproape toate celelalte tarife practicate pe ștrand vor crește.
Noutatea ar consta în apariția abonamentelor lunare și săptămânale: 200 lei ar costa accesul pe ștrand timp de o lună (110 lei – tarif redus) și 70 de lei pentru o săptămână (30 lei – tarif redus).
Un abonament lunar pentru parcarea auto, care este tot o noutate, ar costa 200 de lei, dar pentru angajați și patroni ar costa 50 de lei.
În cazul Patinoarului Municipal, biletul s-ar scumpi de la 9,5 lei/oră la 12 lei/oră, sau 14 lei pentru o serie de 90 de minute.
Pentru închirierea patinelor se propune un tarif de 7 lei/perechea/oră, respectiv 8 lei/pereche/serie.
Arădenii sunt invitați la Registratura Primăriei să depună sugestii sau recomandări până în 15 aprilie, pentru că după această dată proiectul va intra în dezbaterea consilierilor municipali.
Sursa: ARQ
Autor: Arq.ro ⋅