TradiÅ£ii de Florii în Parohia Scânteia din Arad
06.04.2015 ⋅ 0 comentarii
Sâmbătă, 4 aprilie 2015, în ajunul Praznicului împărătesc al Floriilor, începând cu ora 16.00, în Parohia Scânteia – Domeniul Lupaş, Protopopiatul Arad, la iniţiativa părintelui paroh Gabriel-Ioan Vladu, s-a desfăşurat un tradiţional Pelerinaj de Florii, pentru a ne aminti de momentul Intrării Mântuitorului Iisus Hristos în cetatea Ierusalimului. Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului a ţinut să fie prezent la această procesiune pentru a reînvia aceste frumoase tradiţii străvechi în părţile Aradului.
Înaltpreasfinţia Sa a fost întâmpinat la intrarea pe Domeniul Lupaş de către un sobor de preoţi din parohiile învecinate; tineri şi copii îmbrăcaţi în frumoase straie tradiţionale, purtând în mâini ramuri de salcie, icoane, prapori şi făclii, de unde au parcurs împreună drumul până la biserică, unde a săvârşit slujba Vecerniei, în cadrul căreia s-au rostit rugăciuni pentru cei bolnavi, pentru cei aflaţi în călătorie, precum şi pentru elevii şi pelerinii prezenţi la această procesiune. În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, Chiriarhul a făcut referire la cuvântul Evangheliei Utreniei Intrării Domnului în Ierusalim, subliniind modul de participare a copiilor la aceasta. Astfel, în cadrul Postului Mare, icoana sărbătorilor, ca şi cea de astăzi, adică a învierii lui Lazăr, este cea de bucurie; natura însăşi trezită la o viaţă nouă fiind prin simbolul floral cea care încununează viaţa, cum se cântă şi la sfintele slujbe, osanalele ilustrate de ramurile pomilor ca semne ale biruinţei şi ale pregustării învierii celei de obşte şi a vieţii nesfârşite. Pruncilor şi generaţiilor tinere le revine datoria de a cultiva lăsămintele străbune, a subliniat Înaltpreasfinţia Sa.
După Vecernie, în faţa bisericii, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei a rostit rugăciunea de binecuvântare a sălcuţelor care au fost apoi luate de credincioşi spre asezarea lor acasă alături de icoane. Evenimentului a fost marcat şi printr-un program de poezii si pricesne susţinut de copiii prezenţi la eveniment.
La final, toţi tinerii şi copiii participanţi, dimpreună cu părinţii lor,au primit binecuvântare arhierească şi le-au fost oferite iconite.
Sursa: ARQ
Autor: Arq.ro ⋅