Local

Procesul cu firma Confort SA generează noi cheltuieli la CJA

09.04.2015 ⋅ 0 comentarii

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, a anunţat recent că procesul cu societatea Confort SA, în urma căruia CJA a fost obligat să plătească peste 12 milioane de lei, a fost întors de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la Curtea de Apel Timişoara. Iar acum CJA face tot posibilul pentru a recupera sumele pe care le-a plătit către firma timişoreană care a câştigat licitaţia pentru implementarea masterplanului de gestionare a deşeurilor solide din judeţul Arad. Însă, pentru a avea o şansă în procesul care se va desfăşura la Timişoara şi, implicit, pentru a avea o şansă de a recâştiga suma plătită către Confort, CJA vrea să angajeze avocaţi. Ca atare, a fost întocmit un proiect de hotărâre care face referire la achiziţii de consultanţă şi reprezentanţă juridică. „Complexitatea problemelor juridice generate de derularea Contractului de lucrări nr.14573/08.11.2010 (contractul încheiat cu Confort SA), de valoarea ridicată a pretenţiilor şi de starea de insolvenţă a constructorului S.C. Confort S.A. are efecte asupra posibilităţii de recuperare a prejudiciului produs prin executarea silită a Judeţului Arad, în cazul în care în urma rejudecării litigiului, Sentinţa civilă nr. 3245/03.05.2013 (sentinţa prin care CJA a fost obligat să achite peste 12 milioane către Confort) a Tribunalului Arad va fi desfiinţată sau modificată”, se arată în actele CJA. Rezumând această frază lungă, reiese faptul că cei de la Consiliul Judeţean cred că valoarea mare a sumei ce ar putea fi recuperată, precum şi complexitatea dosarului, i-ar putea depăşi pe juriştii din cadrul CJA. Ca atare, se preferă achiziţionarea de reprezentanţă juridică. Consiliul Judeţean pune la bătaie 57.000 de lei pentru avocaţi, în speranţa că va recupera peste 12 milioane. Rămâne, însă, de văzut dacă avocaţii care vor încasa banii de la CJA vor reuşi să recupereze şi prejudiciul.

Sursa: ARQ

Autor: Arq.ro ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro