Local

Campania de prevenire a bolilor cardiovasculare continuă cu analize gratuite în Sebiș și Dezna

17.04.2015 ⋅ 0 comentarii

Consiliul Județean Arad (CJA) și Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) vor desfășura, începând de luni, 20 aprilie, și până pe 30 aprilie 2015, o nouă campanie de prevenție a bolilor cardiovasculare, sub titlul: ”Ghioceii prevenției cardiace”.

De această dată, cei care vor beneficia de analize medicale gratuite și de o conferință de informare sunt locuitorii din Sebiș și Dezna. Conferința va avea loc pe 20 aprilie, între orele 17 și 19, la Pensiunea Onyx din Strada Republicii Nr. 81.

În cadrul conferinței de lansare a campaniei, Nicolae Ioțcu, președinte al Consiliului Județean Arad, a afirmat că acțiunea de anul trecut, de la Ghioroc, a avut rezultate relevante. Astfel, Comisia Consultativă a aflat că aproximativ 50% dintre locuitorii comunei au risc crescut de diabet, 74% sunt supraponderali şi 72% au hipertensiune arterială, iar 41% nu au efectuat niciodată analize pentru boli de inimă.

”Sunt convins că această campanie va fi, și de acum înainte, un succes. Știm, acum, exact ce trebuie să facem pentru a îmbunătăți starea de sănătate a oamenilor din Ghioroc”, a spus Ioțcu.

Președintele Consiliului Județean a declarat, de asemenea, că ”acțiunea Comisiei Consultative arată că, în județul Arad, sănătatea oamenilor este privită ca o prioritate”.

”Afecţiunile cardiovasculare sunt pe locul 1 la Arad în ceea ce priveşte populaţia afectată şi de aceea ne dorim ca această campanie să conştientizele la modul cel mai clar importanța prevenției, a comunicării între cadrele medicale și pacient și a comunicării între specialiștii din domeiul medical”, a adăugat dr. Cristian Dină, medic primar cardiolog intervenţionist.

Începută în toamna anului trecut, la Ghioroc, campania este o inițiativă a Comisiei Consultative instituite din reprezentanți ai CJU, SCJU, ai Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, ai Direcţiei de Sănătate Publică şi ai Patronatului Medicilor de Familie Arad.

Sursa: ARQ

Autor: Arq.ro ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro