Local

Orașul nostru a primit un premiu la Budapesta. Află pentru ce

17.04.2015 ⋅ 0 comentarii

Municipiul Arad a primit “Premiul pentru Reconciliere și Cooperare” din partea Mișcării Carta XXI, fondată de fostul vicepreședinte al Parlamentului European László Surján.

Primarul Gheorghe Falcă a primit distincția în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Budapesta.

“Suntem onorați de înalta recunoaștere de care se bucură Aradul ca model de conviețuire multiculturală. armonia conviețuirii şi pacea socială sunt baza dezvoltării și prosperității Aradului. Toleranța etnică și religioasă, respectul reciproc, deschiderea și colaborarea sunt valori fundamentale ale comunității noastre. Spiritul multicultural care ne definește este unul din cele mai importante argumente ale candidaturii noastre la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021”, a declarat Falcă.

“Premiul pentru Reconciliere și Cooperare” este acordat anual de Mișcarea Carta XXI unei persoane sau organizații care sprijină procesul de reconciliere din Europa Centrală și de Est și care promovează dialogul constant și deschiderea sinceră către valorile multiculturale. Premiul constă în lucrarea de artă „In mâinile lui Dumnezeu” realizată de artistul Ferenc Lebo.

Premiul a fost înmânat de către László Surján, inițiatorul Mișcării Carta XXI care a declarat: “Am avut bucuria să fiu oaspetele Aradului, am simțit armonia și spiritul deschis al comunității dumneavoastră, atașamentul sincer pentru valorile europene. Aradul este un exemplu a ceea ce reprezintă Europa : multiculturalitate, diversitate, unitate”.

Premiul Mișcării Carta XXI a fost acordat în acest an municipiului Arad la propunerea reprezentanților orașului Gyula din Ungaria. Primarul din Gyula, Görgényi Ernő, a vorbit la ceremonia de premiere despre valorile comune și cei 20 de ani de colaborare dintre cele două orașe. Parteneriatul Arad-Gyula, denumit simbolic “Strângeri de mîini”, a deschis porțile cooperării transfrontaliere între comunitățile din România și Ungaria și a contribuit la evoluția relațiilor dintre cele două state în cadrul Uniunii Europene.

Sursa: ARQ

Autor: Arq.ro ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro