Local

Milioane de euro băgați în drumuri transfrontaliere ÎNCHISE la graniță

21.04.2015 ⋅ 0 comentarii

Numeroase drumuri transfrontaliere au fost construite cu fonduri europene, în ultimii ani, mai ales pentru locuitorii de lângă graniță, care sunt nevoiți să parcurgă zeci de kilometri până la cea mai apropiată vamă, pentru a ajunge în Ungaria, unde mulți au rudele.

Cu toate acestea, Guvernul nu a mai amenajat și puncte de trecere a frontierei, astfel că drumurile sunt blocate la graniță, banii fiind irosiți, după cum apreciază senatorul de Arad Traian Igaș, fost ministru al Administrației și Internelor.

Parlamentarul cere Guvernului să deblocheze situația înființării noilor puncte de control de la graniță, afirmând că autoritățile Ungare i-au cerut sprijin în acest sens.

”La solicitarea ministrului maghiar, primarul din Dombeghyhaza a venit pentru a-mi cere sprijinul în deblocarea situației acestor puncte de trecere a frontierei care întârzie să fie deschise din cauza lipsei de decizie a Guvernului Ponta. Pe parcursul anului 2014 am inițiat o serie de demersuri privind necesitatea înființării unui punct de trecere a frontierei Variașu Mic - Dombeghyhaza”, precizează Igaș.

Fostul ministru atrage atenția asupra ”investițiilor irosite” în aceste legături rutiere transfrontaliere, realizate prin Programul de Cooperare Transfrontalieră 2007-2013.

Conform lui Igaș, doar în județul Arad au fost realizate cu bani europeni 20 de drumuri transfrontaliere ”care stau închise și nefolosite pentru că acest Guvern nu este capabil să ajungă măcar la stadiul negocierilor dinainte de 2012, atunci când aveam majoritatea statelor de partea noastră pentru aderarea României la Schengen”. Toate aceste investiții au costat milioane de euro.

Până la sfârșitul anului trecut, în județ trebuiau deschise cinci puncte noi de control: Grăniceri-Elek, Variaşu Mic - Dombeghyhaza, Zerind-Demesmajor, Nădlac-Csanadpalota şi Pecica-Battonya.

Sursa: ARQ

Autor: Arq.ro ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro