Local

Termen de la Primărie pentru comercianții din Arad

21.04.2015 ⋅ 0 comentarii

Primăria Municipiului Arad reamintește agenților economici (persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale și familiale și societăți comerciale) care desfăşoară activităţi de alimentaţie publică, activităţi comerciale şi de prestări servicii în structuri proprii şi care se încadrează în prevederile HCLM nr. 9/2011 privind aprobarea Regulamentului de desfăşurare a activităţilor comerciale în municipiul Arad, că termenul de vizare a autorizaţiilor de funcţionare pentru anul 2015, a avizului pentru orarul de funcţionare şi a autorizaţiei privind desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică este 30.04.2015.

În vederea obținerii vizelor de funcționare pentru anul 2015 se vor prezenta următoarele documente:

- certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale, eliberat de Direcţia Venituri din cadrul Primăriei Municipiului Arad, care să ateste îndeplinirea tuturor obligaţiilor fiscale, la data solicitării vizei;

- dovada valabilităţii tuturor autorizaţiilor deţinute (sanitară, sanitar-veterinară, de mediu, PSI şi altele, după caz);

- dovada achitării taxei/tarifului de vizare.

-pentru agenții economici care îşi desfăşoară activitatea în incita Ştrandului Neptun se va prezenta și avizul administrației Ștrandului (SC RECONS SA).

Sursa: ARQ

Autor: Arq.ro ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro