Peste două luni vom putea merge la Budapesta pe autostradă
08.05.2015 ⋅ 0 comentarii
Miniștrii de Externe ai României și Ungariei au avut o întâlnire, ieri, la Budapesta, în cadrul căreia au semnat mai multe documente, unul fiind Acordul pentru interconectarea la frontieră (Nădlac) a unei infrastructuri de reţea optică.
Este vorba de infrastructura necesară pentru amenajarea noilor puncte de trecere a frontierei, care vor fi amplasate pe autostrada pan-europeană.
De altfel, cei doi oficiali au anunțat, cu această ocazie, că s-au făcut progrese importante în ceea ce priveşte interconectarea şi darea în folosinţă a autostrăzilor A1 și M43. Conform reprezentanților celor două guverne, conexiunea se va face în următoarele săptămâni, iar în luna iulie se va putea circula în ambele sensuri pe șoseaua de mare viteză, urmând să fie funcționale și punctele de control de la graniță.
Sursa: ARQ
Autor: Arq.ro ⋅