Cu GOLF-u-n benzinărie
11.05.2015 ⋅ 0 comentarii
În dimineaţa zilei de duminică, 10 mai, în jurul orei 3,30, un tânăr (27 de ani) care conducea un VW în direcţia Vladimirescu, din motive încă neelucidate (dacă lăsăm la o parte faptul că nu avea permis şi conducea sub influenţa băuturii), a intrat cu frumuseţea de autoturism în stâlpul de susţinere al copertinei staţiei de benzină PETROM de la ieşirea din municipiu. Stâlp aflat la o palmă de pompa de benzină, aşa că imaginaţi-vă, vă rog, ce s-ar fi putut întâmpla dacă ...
Din păcate, în această aventură iresponsabilă a mai fost antrenată şi o tânără, ce se afla pe scaunul din dreapta şi care a suferit mai multe leziuni, fiind transportată la Spitalul Judeţean Arad pentru îngrijiri.
„În urma testării tânărului cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 1,01 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, aşa că, în conformitate cu procedura, s-a dispus recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii cun exactitate a alcoolemiei. De asemenea în cadrul verificărilor efectuate s-a constatat că tânărul nu deţinea permis de conducere”, după cum ne-a relatat purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, agent principal de poliţie Ovidiu Liber.
Sursa: ARQ
Autor: Vasile Zărăndan ⋅