Local

IMAGINI TRISTE din Galleria Arad. Rafturi goale în Cora, magazine părăsite

27.05.2015 ⋅ 0 comentarii

Gradul de ocupare a mall-ului Galleria Arad se va reduce la 50%, de la 1 iunie, după închiderea hipermarketului Cora, care funcţionează de câteva zile cu rafturile goale, fiind aprovizionat doar cu alimente perisabile, în timp ce la produsele care se mai află la vânzare sunt reduceri semnificative.

Mai mulţi chiriaşi au părăsit, în ultima perioadă, mall-ul Galleria Arad, reducându-se semnificativ gradul de ocupare, scrie MEDIAFAX.

De altfel, de la 1 iunie, hipermarketul Cora, cel mai mare chiriaş din centrul comercial, care ocupă 9.000 de metri pătraţi, se va închide.

De câteva zile, Cora funcţionează la Arad cu aproape toate rafturile goale, magazinul fiind aprovizionat doar cu alimente perisabile. Celelalte alimente au reduceri semnificative la preţuri, însă gama este foarte redusă.

Puţinele produse cosmetice rămase pe rafturi sau obiecte de folosinţă îndelungată au reduceri care ajung şi până la 70 la sută, însă clienţii nu prea au din ce alege.

GTC România, proprietarul mall-ului, a primit o notificare de la România Hypermarche, proprietarul lanţului de hipermarketuri Cora.

”Am primit notificarea Cora şi în acest moment explorăm toate opţiunile legale existente, contractul de închiriere fiind semnat pe o perioadă de zece ani. În acelaşi timp, suntem în diferite discuţii cu alţi operatori de hipermaketuri precum şi cu alţi retailer de calibru şi o eventuală plecare a Cora nu este sinonimă cu stoparea activităţii Galleria Arad, existând întotdeauna alte opţiuni”, afirma Danny Bercovich, CEO GTC România, într-un comunicat remis la începutul lunii mai.

Surse din cadrul GTC au declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că gradul de ocupare al mall-ului va scădea la aproximativ 50% după închiderea hipermarketului.

Totuşi, afirmă sursele citate, se poartă negocieri cu alte companii pentru a ocupa acest spaţiu, între care Auchan.

Sursa: ARQ

Autor: Arq.ro ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro