Local

Jocuri de artificii la inaugurarea podului pietonal, miercuri seara

23.06.2015 ⋅ 0 comentarii

Primăria îi invită pe arădeni, miercuri, la ora 20, la deschiderea oficială a noii pasarele pietonale care leagă Ștrandul Neptun de centrul orașului. Evenimentul va fi marcat pe cele două maluri ale Mureșului cu festivități și foc de artificii.

Inițial, inaugurarea era programată pentru joi, însă responsablii locali au decis să grăbească evenimentul.

În aceeași zi, dar mai devreme, de la ora 18,00, Primăria organizează o consultare publică privind oportunitățile de creare a unor noi legături pietonale și rutiere între malurile Mureșului și perspective de dezvoltare urbanistică a orașului. Evenimentul va avea loc pe ștrand, în zona noului pod, iar invitați sunt toți cei interesați de subiect.

”Vom avea o dezbatere privind necesitatea de a lega malurile Mureșului pe toată unitatea admistrativă a orașului. Vom prezenta hărțile de dinainte de 1989, planurile urbanistice de după 1989, și se poate observa necesitatea de a construi astfel de pasarele sau poduri”, declara, săptămâna trecută, primarul Gheorghe Falcă.

Edilul crede că, în perspectiva valorificării Cetății Aradului și a extinderii Ștrandului Neptun, se va impune construirea cel puțin a unui pod.

Sursa: ARQ

Autor: Arq.ro ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro