Ceremonii militare și religioase la Arad, de Ziua Drapelului
26.06.2015 ⋅ 0 comentarii
Ziua de 26 iunie este Ziua Drapelului, iar confrom legii trebuie marcată de autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative.
La Arad, autoritățile au pregătit ceremonii militare și religioase, la care au participat reprezentanți ai administrației locale și județene, ai Bisericii și Armatei.
Manifestările au început încă de ieri, prin coborârea drapelului naţional de pe catargul din apropierea Palatului Administrativ şi introducerea drapelului nou în incinta Catedralei Arhiepiscopale „Sfânta Treime”.
Noul drapel a fost înălțat astăzi în cadrul unei ceremonii solemne ce a debutat cu prezentarea onorului către prefectul Cosmin Pribac de către garda de onoare din cadrul Batalionului 191 Infanterie Colonel „Radu Golescu”, continuând cu o prezentare a semnificației istorice a sărbătorii, rostită de muzeograful Bogdan Ivașcu.
După o scurtă rugăciune de binecuvântare oficiată de Înaltpreasfinția sa Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, drapelul a fost ridicat în acordurile Imnului național al României, ceremonia încheindu-se cu o defilare a soldaților din Batalion.
De dimineață, înainte de ceremonia din Piața Primăriei, drapelul a fost sfințit în Catedrala Ortodoxă „Sfânta Treime”, el fiind introdus în Biserică încă din seara zilei de joi. La ceremonie au participat prefectul, conducători și reprezentanți ai principalelor instituții publice arădene precum și cetățeni interesați de eveniment.
Sursa: ARQ
Autor: Arq.ro ⋅