Cazul MUMIA revine. Ce a pÄÈit arÄdeanul care a ascuns douÄ luni CADAVRUL mamei moarte
01.07.2015 ⋅ 0 comentarii
Bărbatul din Arad care și-a ascuns în casă mama moartă timp de două luni, pentru a-i încasa pensia, va scăpa de cercetare penală.
Conform polițiștilor care cercetaseră cazul, nu există sancțiune penală pentru această faptă, ci doar amendă de la Primărie pentru nedeclararea în termenul legal a decesului.
Totuși, bărbatul trebuie să restituie pensia pe o lună încasată ilegal. Casa de Pensii Arad a recuperat banii, aproximativ 1200 de lei, de la Poșta Română, pentru că agajatul acestei instituții nu și-a făcut corect treaba, plătind pensia fiului femeii fără să se asigure că beneficiara era în viață.
Corpul mumificat al femeii care a murit la 76 de ani a fost descoperit în 26 martie, după ce câțiva locuitori de pe strada Ghiba Birta au sesizat la 112 că din imobilul de la numărul 24 vine un puternic miros de cadavru.
Polițiștii au stabilit că arădeanca murise cu aproximativ două luni în urmă, timp în care fiul de 50 de ani al acesteia a ținut cadavrul ascuns.
Vecinii au spus că bărbatul obișnuia să bea mult, iar polițiștii l-au găsit tot în stare de ebrietate.
Sursa: ARQ
Autor: Arq.ro ⋅