Local

„Festivalul părădăicilor” a ajuns la cea de a şaptea ediÅ£ie

09.07.2015 ⋅ 0 comentarii

La Macea va avea loc, sâmbătă şi duminică (11 – 12 iulie 2015), cea de a şaptea ediţie a „Festivalului părădăicilor”, manifestare devenită deja una de referinţă în calendarul de evenimente al Consiliului Judeţean Arad şi al Centrului Cultural Judeţean.

Programul celor două zile a fost prezentat într-o conferinţă de presă de Adrian Ţolea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, preot Tudor Budeanu, preşedintele Asociaţiei pentru Conservarea Culturii în mediul Rural, Ioan Mercea, primarul Comunei Macea, Ioan Mercea dar şi de partenerii din cadrul asociaţiiilor „Pescarul Măcean” şi „Millenium Center”.

„Festivalul părădăicilor de la Macea reprezintă deja o tradiţie în calendarul cultural judeţean. Acest festival s-a consacrat nu doar prin promovarea produselor autohtone, ci şi prin crearea unor alte evenimente: spectacole folclorice, competiţii sportive, concursuri. Festivalul părădăicilor de la Macea contribuie din plin la promovarea tradiţiilor în judeţul nostru”, a afirmat Adrian Ţolea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.

La fel ca şi anul trecut, festivalul va debuta sâmbătă, la ora 10, cu o cursă de biciclete, care are rolul de a promova mişcarea. În aceeaşi seară este programat şi un bal.

A doua zi, duminică, după participarea la Sfânta Liturghie, la Castelul Macea va începe pregătirea standurilor pentru deschiderea oficială, programată la ora 13,30. După vizitarea standurilor, participanţii vor avea parte de un program artistic pe toate gusturile, susţinut de Hora TV.

Sursa: ARQ

Autor: Arq.ro ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro