VacanÈÄ activÄ, proiectul dedicat copiilor din sistemul de protecÈie, continuÄ!
21.07.2015 ⋅ 0 comentarii
Un nou grup de copii provenind din casele de tip familial aflate în subordinea DGASPC Arad a fost inclus în activitățile educativ-recreative din proiectul “ Cunoașterea orașului Arad”.
Este vorba despre copii și adolescenți din Casa Beer și Casa Calendula pentru care săptămâna a debutat cu un pelerinaj la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, unde au asistat la slujba închinată zilei Sfântului Ilie. Acolo, aceștia s-au închinat, au spus câte o rugăciune și au vizitat micul muzeu de obiecte bisericești din incinta mănăstirii, după care au fost invitați la o mică agapă de călugării care slujesc în sfântul lăcaș.
Pentru zilele următoare pedagogii și asistenții sociali care îi însoțesc pe copii în incursiunea lor în viața culturală și socială a Aradului le-au pregătit acestora o sumedenie de alte activități care să-i introducă în istoria orașului, dar și să le îmbogățească bagajul de cunoștințe generale cu informații interesante despre obiectivele turistice vizitate, precum Teatrul de Stat „Ioan Slavici”, Complexul Muzeal Arad, Biserica Roșie, Biserica Catolică, Parcul Copiilor sau Rezervația Naturală “Parcul Lunca Mureșului” . Marți, 21 iulie 2015, grupul format din copii cu vârste cuprinse între 4 și 17 ani va vizita Palatul Administrativ și Palatul Cultural.
Joi, 23 iulie 2015, copiii vor merge pentru prima dată la Ștrandul Neptun din Arad unde se vor bucura în voie de vremea călduroasă de afară, răcorindu-se în bazinele din incinta bazei de agrement.
Copiii au început să noteze deja în jurnalul de călătorie, primit de fiecare în parte, primele impresii, ei având ocazia ca în cadrul festivității de final a proiectului să le prezinte colegilor și celor care s-au implicat în derularea acestui program educativ-recreativ.
“Ne bucurăm să vedem că această inițiativă se bucură de succes în rândul copiilor. Pentru prima dată ei sunt atrași în diverse activități menite să le ocupe în mod activ timpul pe tot parcursul vacanței de vară. Am stat de vorbă cu ei și am văzut cât sunt de interesați să afle cât mai multe informații despre Arad, oraș în care cei mai mulți dintre ei se află pentru prima dată”, declară Erika Stark, director general DGASPC Arad.
Sursa: ARQ
Autor: Comunicat de presă ⋅