Mănăstirea Maria-Radna, inaugurată de mii de credincioși și sute de oficiali
03.08.2015 ⋅ 0 comentarii
Ceremoniile dedicate binecuvântării lucrărilor de restaurare a Mănăstirii Maria-Radna au avut loc în prezența a sute de oficiali din țări europene și câteva mii de credincioși.
Printre cei invitați care nu au participat se numără Papa Francisc și președintele României, Klaus Iohannis. Papa și-a trimis un delegat special, pe cardinalul Joachim Meisner, arhiepiscop emerit de Köln. Acesta a citit în fața celor prezenți o scrisoare transmisă de Papa Francisc, în care se arată că evenimentul de la Lipova este ”de importanță globală”.
Dintre oficialii prezenți, îi amintim pe Hartmut Koschyk, însărcinat al guvernului federal german pentru problemele imigranților și ale minorităților naționale germane din estul Europei, Soltész Miklós, secretar de stat pentru problemele cultelor, minorităților și asociațiilor civice în guvernul ungar, Victor Opaschi, secretar de stat pentru culte, din partea guvernului României, Király András, secretar de stat în cadrul Ministerului Educației și Reinhold Gall, ministru de interne al Landului Baden-Württemberg și membru al parlamentului regional.
Au mai fost la eveniment parlamentari arădeni, ambasadori și oficiali locali din mai multe țări, astfel încât accesul în biserica în care se țin slujbele a fost doar pentru cei aproximativ 400 de invitați speciali, iar mii de persoane au avut posibilitatea să urmărească ce se întâmplă în biserică pe două ecrane uriașe amplasate în parcul din fața bazilicii.
Lucrările, gata în decembrie
Lucrările de restaurare vor fi încheiate la 1 decembrie, conform noului termen, inițial fiind prevăzut ca șantierul să fie închis în iulie, pentru ca la evenimentul de duminică să existe acces în toate clădirile și parcurile din jur. Execuția lucrărilor se află, însă, la un stadiu de 80 la sută, existând imobile în care se lucrează la finisaje, în timp ce parcurile și căile de acces din jur sunt în curs de reamenajare.
Programul de reabilitare de care beneficiază mănăstirea este în valoare de 47,14 milioane de lei, adică peste 10 milioane euro, fiind cea mai mare finanțare primită de un lăcaș de cult din România. Până la acest proiect, finanțările nu depășeau două milioane de euro, conform reprezentanților Episcopiei Romano-Catolice de Timişoara, de care aparține mănăstirea.
În complexul de clădiri au fost amenajate o bibliotecă cu zece mii de volume vechi, un muzeu, o expoziţie permanentă dar şi săli de conferinţe. Au mai fost restaurate trei clădiri declarate monumente istorice.
Sursa: ARQ
Autor: Arq.ro ⋅