Local

Ultimele zile de înscrieri la cursa cu obstacole Red Run

24.08.2015 ⋅ 0 comentarii

Mai sunt doar câteva zile în care doritorii se pot înscrie la prima ediție a Cursei cu obstacole „Red Run”, organizată la Arad pe data de 30 august. Înscrierile se pot face până în data de 28 august 2015 pe site-ul www.redrun.ro.

Provocarea Red Run se adresează celor care doresc să-și testeze limitele fizice și psihice într-o cursă dificilă de alergare în care vor întâlni obstacole peste care vor fi nevoiți să le treacă.

Evenimentul se va desfășura în municipiul Arad, pe traseul: Parcul Eminescu, Parcul Copiilor, Podul Decebal, Zidurile Cetății Aradului, Ștrandul Neptun, Noua Pasarelă peste Mureș, Parcul Eminescu. Competiția este structurată pe cinci categorii: 5 km individual; 5 km pe echipe; 10 km individual; 10 km pe echipe.

În cadrul fiecărei probe vor fi premiate primele 3 locuri, la masculin, feminin, echipe masculin/ mixt și echipe feminin.

Startul se va da din Parcul Eminescu, de la ora 10.00 pentru cursa de 10 km, individual și pe echipe, și de la ora 11.00 pentru cursa de 5 km, individual și pe echipe.

Organizatorii evenimentului sunt Primăria Municipiului Arad şi Centrul Municipal de Cultură Arad în colaborare cu Poliţia Locală Arad, asociaţia Educatio şi Centrul Judeţean de Voluntariat.

Sursa: ARQ

Autor: Arq.ro ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro