IntersecÈia blestematÄ, locul unei noi coliziuni zgomotoase
07.09.2015 ⋅ 0 comentarii
Localnicii de lângă intersecția ”blestemată” au fost treziți din nou de bubuitura impactului dintre două mașini.
Evenimentul rutier a avut loc noaptea trecută, iar în coliziune au fost implicate un autoturism cu număr de Gorj și unul din Arad.
Scenariul a fost același ca în 90 la sută dintre tamponările și accidentele care au loc aici: șoferul care circula pe Andrei Șaguna nu a fost atent că a pierdut prioritatea la intersecția cu strada Condurașilor, lovind un autoturism al cărui șofer cicula regulamentar.
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, însă pagubele sunt importante. De altfel, șoferii nu s-au înțeles privind plata reparațiilor, iar în această dimineață s-au prezentat la Poliție.
Sursa: ARQ
Autor: Arq.ro ⋅