Un arădean a lăsat ușa casei deschisă. A rămas fără telefon și sute de lei
10.09.2015 ⋅ 0 comentarii
În cursul zilei de ieri, poliţiştii de la Poliţia oraşului Pecica au depistat în flagrant un tânăr, bănuit că ar fi sustras un telefon mobil şi bani dintr-o locuinţă de pe raza localităţii Pecica.
"Poliţiştii au depistat în flagrant un tânăr, de 17 ani, despre care s-a stabilit că, iniţial, la scurt timp înaintea depistării, ar fi pătruns pe o poartă şi o uşă lăsate descuiate, într-o locuinţă de pe raza localităţii Pecica, de unde ar fi sustras un telefon mobil şi suma de 400 de lei dintr-un portofel", spun reprezentanții IPJ Arad.
Pe numele celui în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Sursa: ARQ
Autor: Arq.ro ⋅